Ianis, carieră în … numele tatălui

0

Ianis Hagi a declarat, într-un interviu acordat Daily Mail, că s-a născut cu presiunea de a fi băiatul lui Gheorghe Hagi.

Comparația cu acesta i-a urmărit cariera de până acum.

„Pot spune că, din prima zi, m-am născut cu presiune. Oriunde am mers, orice am făcut în viaţa mea, am fost întotdeauna comparat cu tatăl meu. Şi presiunea a fost acolo. Fie că voiam sau nu, trebuia să mă obişnuiesc. Dar în avantajul meu este că am învăţat cu adevărat cum să fac faţă acestei presiuni. Nu numai asta, am învăţat, de asemenea, cum să creez un avantaj prin această presiune. Nu pot fi altfel decât mândru că port acest nume de familie. Presiunea care vine cu ea îmi oferă adrenalina şi ambiţia de care am nevoie pentru a merge înainte în fiecare zi. Unul dintre lucrurile pe care mi le-a spus întotdeauna tatăl meu este că ambiţia face diferenţa. Nu contează cât talent ai, nu contează cât de bună este etica muncii tale. Trebuie să ai acea ambiţie de a fi întotdeauna cel mai bun şi să-ţi depăşeşti tipul de lângă tine. Chiar dacă este prietenul tău, chiar dacă este fratele tău. Când te afli într-o competiţie, trebuie să-l depăşeşti. Cred că am primit această ambiţie de la tatăl meu şi îmi va rămâne mereu în minte. Lucrez mereu, gândesc mereu să fiu cel mai bun. Acesta a fost obiectivul meu încă din prima zi. Ambiţia mea este întotdeauna să mă antrenez mai mult decât ceilalţi, mai mult decât oricine. Chiar dacă am talent – toată lumea îmi spune că sunt un jucător talentat – nu ai nevoie de talent pentru a munci”, a declarat Hagi.

Hagi spune că şi-a dat seama că tatăl său, Gheorghe, a fost un mare fotbalist când avea şase sau şapte ani.

„Nu pot spune o dată exactă, dar când aveam vreo şase-şapte ani şi tata mă ducea la echipa pe care începuse să o antreneze, mi-am dat seama că el era diferit. Mi-am dat seama că a făcut ceva pentru sport. Pe măsură ce am crescut, am văzut mai multe videoclipuri. Am înţeles că era unul dintre cei mari. Am fost întotdeauna bun la fotbal? Cred că da, modest fiind. Dar vă pot garanta că, oriunde am mers, a trebuit să dovedesc. Îmi amintesc chiar prima mea zi la şcoală. Când am intrat în şcoală, am zis aşa: <Omule, trebuie să câştig tot ce este posibil aici>. M-am născut cu această mentalitate. La fiecare loc de joacă, fiecare joc pe care l-am jucat, trebuia doar să câştig. Aşa că am crescut odată cu asta. Încă este în mine acum. Încerc să-o folosesc în fiecare zi. Trebuie să-i mulţumesc surorii mele, care este cu doi ani mai mare decât mine, pentru că mi-a oferit cea mai mare provocare. I-a convins pe băieţii din clasa ei să mă lase să joc cu ei. După prima dată, mi s-a permis întotdeauna să joc cu ei. Orice s-ar întâmpla, vreau să fiu sănătos. Ori de câte ori mă întreabă cineva despre viitorul meu, aceasta este singura mea dorinţă”, a spus Hagi jr.

 

Citește și: Studiu: Cât poate rezista coronavirusul în corpul pacienţilor care dezvoltă o formă gravă a bolii

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele