Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi a anunţat că reia producţia de Paracetamol şi Novocalmin în regim de urgenţă şi că până la sfârşitul lunii aprilie le va livra către farmaciile şi spitalele din România.
„Astăzi, de Ziua Mondială a Sănătăţii, Antibiotice Iaşi vine cu o veste bună – până la sfârşitul lunii aprilie va livra către farmaciile şi spitalele din România, Paracetamol şi Novocalmin® (metamizol sodic). Decizia de a relua producţia pentru aceste medicamente a fost luată, pe lângă alte măsuri asumate de companie, pentru a susţine sistemul de sănătate românesc, greu încercat în această perioadă”, arată un comunicat al companiei.
Antibiotice Iaşi precizează că a reluat fabricarea acestor produse în regim de urgenţă, în contextul în care atât Paracetamolul, cât şi Metamizolul sodic (medicament care se eliberează pe bază de prescripţie medicală, alternativă terapeutică pentru Paracetamol), au fost incluse în cele mai multe din ghidurile naţionale de tratament în UE, ca primă opţiune la iniţierea tratamentului febrei sau durerii provocate de infecţia cu Covid-19.
Citește și: Managerul și directorul medical de la Spitalul din Deva au demisionat