Ion Iliescu și Petre Roman s-au prezentat la Parchetul General în dosarul „Mineriada”, ambii având calitatea de inculpat.
Conform probatoriului în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti. În timpul evenimentelor din iunie 1990, au fost ucise prin împuşcare patru persoane, au fost rănite prin împuşcare alte trei, 1.269 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.242 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic.
Potrivit digi24.ro, în dosarul Mineriadei, procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiuni contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte al României, Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi Mugurel Cristian Florescu, general în rezervă, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.
În acelaşi dosar a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil „Cico” Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”. De asemenea, au fost puşi sub acuzare Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.
sursa foto: http://epochtimes-romania.com