Unui vizitator oarecare al capitalei române București i se poate ierta faptul că habar n-are că țara se află la numai câteva zile distanță de alegerile prezidențiale. Nu există panouri stradale proclamând meritele diverșilor candidați (regulile electorale ciudate ale României interzic publicitatea politică înaintea alegerilor) și prea puține indicii că s-ar purta orice fel de luptă electorală, scrie publicația britanică Emerging Europe, citată de Rador.
Iohannis – O pereche de mâini sigure
Lipsa entuziasmului față de votul de duminică se reduce în esență la faptul că rezultatul e considerat de multă lume ca fiind deja cunoscut. Ar fi într-adevăr nevoie de foarte mult curaj pentru a paria împotriva actualului președinte, Klaus Iohannis, considerat o pereche de mâini sigure, chiar dacă unele care se mișcă foarte încet, și câștigătorul celui de al doilea tur de scrutin.
Ales în 2014 în ciuda unor obstacole enorme (concura cu premierul în funcție la acea vreme, Victor Ponta, al cărui guvern a încercat să măsluiască alegerile, nu în ultimul rând prin obstrucționarea votului românilor din diaspora), Iohannis a fost, în cel mai bun caz, un președinte adecvat. Uneori a fost de-a dreptul dezamăgitor.
Obstrucționat de un parlament ostil, el a fost incapabil să stabilească agenda politică a țării și a fost neajutorat în vreme ce puterile sale – oricum limitate – i-au fost reduse considerabil.
Vocile critice susțin că de mai multe ori – când un personaj mai combativ și-ar fi pus poate în joc funcția – dl Iohannis a fost mult prea permisiv cu cel mai mare partid parlamentar, PSD.
El a numit trei premieri de la PSD în ciuda unei opoziții publice înverșunate și în 2018 a acceptat – e drept, numai după ce o decizie a curții constituționale îi forțase mâna – o cerere a PSD de revocare a popularei șefe anticorupție Laura Codruța Kövesi. Totuși, cu toate aceste dezamăgiri, dl Iohannis, care are o imagine impresionantă pe scena globală, și-a menținut o popularitate ridicată.
Trebuie remarcat totodată că mașinăria electorală a PSD – celebră pentru abilitatea ei de a-și scoate la vot prin orice mijloace necesare baza electorală – nu va opera la întreaga ei capacitate, din moment ce dna Dăncilă nu mai este premier.
Caz unic pentru un scrutin prezidențial, este mai important pentru partidul fiecăruia decât pentru candidați, personal, ca dna Dăncilă și, respectiv, dl Barna să ajungă în turul doi.
Pentru PSD-ul dnei Dăncilă, care de multă vreme se află în centrul politicii românești, eșecul candidatei sale de a ajunge în turul doi, o premieră istorică, ar putea ridica întrebări existențiale.
PSD a suferit deja anul acesta o gravă înfrângere electorală (la alegerile europene din mai, în favoarea liberalilor, care-l susțin pe dl Iohannis), și-a văzut liderul de tip Svengali [personaj fictiv malefic, care manipulează din umbră – n.trad.], Liviu Dragnea, încarcerat pentru corupție, iar guvernul dnei Dăncilă a pierdut o moțiune de cenzură.
Orice mai prejos de al doilea loc în cursa prezidențială ar completa un annus horribilis fără precedent, în urma căruia PSD ar putea constata că-i e dificil să mai revină.
Dna Dăncilă însăși a admis la un eveniment de campanie din 3 noiembrie că „dacă nu ajungem în turul doi, nu mai existăm”.
Dar și pentru dl Barna și USR miza e la fel de mare. Ratarea turului doi ar confirma că avântul câștigat de tânărului partid în decurs de trei ani – culminând la alegerile europene cu un rezultat care a fost aproape de a bate PSD și a-l trimite pe locul al treilea – începe să se disipeze.
Mulți dintre simpatizanții vechi ai USR sunt deja nemulțumiți că partidul nu a devenit partener formal de coaliție al liberalilor în noul guvern.
Stilul de conducere al dlui Barna – el a părut distant și uneori dezinteresat pe parcursul campaniei electorale, departe de imaginea partidului de forță radicală, de insurecție – a dat naștere și el unor îndoieli. O anchetă de presă privind afacerile sale, căreia i s-a făcut extrem de multă reclamă, nu a descoperit vreo neregulă, însă a ridicat întrebări cu privire la judecata lui.
