Procesul lui Darius Vâlcov, care primise opt ani de închisoare, se reia de la zero

0

 

 Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) ar urma să anunțe, marți, reluarea de la zero a procesului în care este judecat fostul ministru Darius Vâlcov, care anterior primise opt ani de închisoare.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile. Trimiterea în judecată s-a făcut pe baza unui dosar întocmit de procurorii DNA.

Inițial, în anul 2018, Darius Vâlcov fusese judecat și condamnat de către magistrații ICCJ la opt ani de închisoare.

Ulterior, la data de 3 iulie 2019, Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit că există un conflict între Parlament și ICCJ și a anunțat că vor fi rejudecate dosarele de la ICCJ soluţionate în prima instanţă înaintea deciziei ICCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care aceste dosare nu au devenit definitive.

Darius Vâlcov, considerat autorul programului economic al PSD, a fost ministru al Finanţelor şi ulterior a fost consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă.

Citește și: Nicio surpriză: Darius Vâlcov a plagiat teza de doctorat

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele