În cât timp se eliberează certificatul de căsătorie. Care este procedura?

Sabina Popescu

Chiar dacă ați trecut deja printr-o căsătorie sau nu, poate că vă întrebați în cât timp veți putea face rost de certificatul de căsătorie.

Căsătoria este cel mai frumos eveniment prin intermediul căruia, două destine se leagă pentru o întreagă viață, devenind astfel, soț și soție. Dar nu vom ști niciodată în cât timp se poate elibera certificatul de căsătorie, până nu ne aflăm în fața unui astfel de eveniment. Aflați acest lucru din rândurile următoare.

Eliberarea certificatului de căsătorie

in cat timp se elibereaza certificatul de casatorie

Acest certificat de căsătorie se eliberează persoanelor îndreptățite, în momentul în care este depusă cererea, împreună cu celelalte acte necesare, de către ambele persoane implicate.

Acest certificat de căsătorie se va elibera în timpul stării civile, spre finalizare.
În ceea ce privește locul în care puteți să depuneți actele necesare pentru a primi certificatul de căsătorie, acesta este reprezentat de Primăria locului de domiciliu sau de reședință a solicitanților.

actele necesare pentru eliberarea certificatului de casatorie

Actele necesare pentru eliberarea certificatului de căsătorie

  • În primul rând, aveți nevoie de un formular tip( declarație căsătorie), pe care îl veți putea obține de la ghișeul Primăriei sau de pe site-urile acestora (online). Această cerere se va semna în momentul în care depuneți toate celelalte acte.
  • În al doilea rând, trebuie să aveți actele de identitate și certificatele de naștere ale ambelor persoane (original și copie).
  • Iar nu în ultimul rând, veți avea nevoie de certificate prenupțiale, care pot fi ridicate de la orice unitate sanitară.
  • În plus, dacă ați mai fost căsătoriți înainte, trebuie să aduceți și dovada desfacerii căsătoriei precedente (original și copie).
Citeste si...  Neversea 2021 va avea loc între 8 și 11 iulie

Condiții – obținere certificat de căsătorie

Principala condiție care trebuie îndeplinită pentru a putea obține un certificat de căsătorie este legată de actul de identitate. Acesta trebuie să fie neapărat valabil.

În cazul cetățenilor români cu domiciliul în România, trebuie să aibă asupra lor, cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie. În ceea ce privește cetățenii români cu domiciliul în străinătate, aceștia vor trebui să aducă pașaportul turistic în care este menționat domiciliul din străinătate. Iar în cazul cetățenilor străini, este nevoie de pașaportul turistic (cu viză română) și de actul de identitate cu care au intrat în România (pentru cetățenii membrilor ai Uniunii Europene).

duplicarea certificatului de casatorie

În cât timp se eliberează certificatul de căsătorie

Se recomandă să depui aceste acte cu minim o săptămână înainte de a urma starea civilă. Astfel, vei putea obține certificatul de căsătorie, în momentul în care mergi la primărie pentru a-ți oficializa cununia civilă, alături de partener.

Se recomandă totuși să verificați acest lucru înainte, pentru a vă asigura de timpul estimat. Poate să difere în funcție de localitate sau oraș, dar și de prioritățile din respectiva Primărie.

in cat timp se elibereaza duplicatul certificatului de casatorie

Duplicarea certificatului de căsătorie

Acest duplicat al certificatului de căsătorie se eliberează persoanelor îndreptățite, în momentul în care a fost întocmit un act care se află în registrele de stare civilă de căsătorie. O altă variantă este cea reprezentată de o cerere depusă de către titular sau de către alte persoane îndreptățite (reprezentanți legali).

În ceea ce privește un loc în care puteți să depuneți actele necesare pentru a primi certificatul de căsătorie, acesta este reprezentat de Primărie care are păstrate, în registrele în care au fost înregistrate, actele.

Citeste si...  Deținătorul mărcii „Arsenie Boca”, amendat pentru că a sunat în mod repetat la 112

Recomandări – obținere duplicat după certificatul de căsătorie

Dacă se întâmplă ca titularul să nu poată fi prezent pentru a ridica respectivul duplicat al certificatului de căsătorie, acest lucru se poate face prin Procură specială, semnată de către un notar public, în care va fi neapărat menționat faptul că se va folosi special pentru a obține duplicarea certificatului de căsătorie.

În cazul în care respectivele persoane se află în străinătate, duplicatul certificatului de căsătorie poate să fie ridicat de o altă persoană. Însă aceasta trebuie să fie tot o persoană împuternicită, tot prin Procură specială notarială sau consulară (în funcție de caz), în care de asemenea trebuie să fie menționat neapărat faptul că este utilizată pentru a obține duplicarea certificatului de căsătorie.

În cât timp se eliberează duplicatul pentru certificatul de căsătorie             

Acest act, se poate elibera atât ambilor soți, cât și doar a unuia dintre aceștia, dacă unul dintre ei nu poate să fie prezent. În schimb, la depunerea actelor este nevoie să fie prezente ambele persoanele implicate.

Timpul estimat în care puteți ridica duplicatul certificatului de căsătorie este de aproximativ 5 zile lucrătoare, de la data în care a fost înregistrată cererea depusă.


Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *