În ce condiții ar putea fi oprită circulația mașinilor, a metroului și a persoanelor

0

Conform decretului semnat de președintele Klaus Iohannis, închiderea metroului, limitarea circulației persoanelor sau a mașinilor, precum și închiderea restaurantelor, a hotelurilor și a cluburilor, sunt măsuri care vor fi luate doar dacă situația o impune, după o analiză atentă a Comitetului pentru Situația de Urgență.

 

Astfel, măsurile pot fi luate doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții, cum ar fi o intensitate a transmiterii în comunitate a noului coronvirus, precum și apariția unor focare într-o zonă geografică sau o creștere mare a numărului de pacienți critici.

Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală se dispun potrivit evaluării realizate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu acordul prim-ministrului, pe baza următoarelor criterii:

  1. intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19;
  2. frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică;
  3. numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar;
  4. capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități publice pentru populație;
  5. capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine și siguranță publică;
  6. măsurile instituite de alte state cu impact asupra populației sau situației economice a României;
  7. capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină;
  8. apariția altor situații de urgență.

 

Care sunt măsurile pe care le pot lua autoritățile, dacă noul coronavirus se răspândește:

 

  1. Izolarea și carantina persoanelor provenite din zonele de risc, precum și a celor care iau contact cu acestea; măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;
  2. Închiderea graduală a punctelor de trecere a frontierei de stat;
  3. Limitarea sau interzicerea circulației vehiculelor sau a persoanelor în/spre anumite zone ori între anumite ore, precum și ieșirea din zonele respective;
  4. Interzicerea graduală a circulației rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene pe diferite rute și a metroului;
  5. Închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
  6. Asigurarea pazei și protecției instituționale a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național;
  7. Identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție și distribuție, de echipamente de protecție, dezinfectanți și medicamente utilizate/utilizabile în tratarea COVID-19;
  8. Limitarea activității spitalelor publice la internarea și rezolvarea cazurilor urgente:- urgențe de ordin I – pacienți internați prin Unități de primiri urgențe/Compartimente de primiri urgențe care își pot pierde viața în 24 de ore; urgențe de ordin II – pacienți care trebuie tratați în cadrul aceleiași internări (odată diagnosticați nu pot fi externați); pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, respectiv diagnosticați cu COVID-19.

Citește  și: Coronavirus, definiții: caz suspect sau caz confirmat cu COVID-19, noţiunea de ”contact apropiat”

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele