Patronul echipei moldovene, Valeriu Iftime, a criticat dur la Sport Total FM Liga Profesionistă de Fotbal, care a acceptat cu greu ca grupările angrenate în Conference League să nu joace în acest weekend.
Campioana CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova nu vor mai juca în Superligă duminică, ci la o dată ulterioară. Decizia nu a venit însă ușor, iar Iftime acuză LPF că nu apără interesele echipelor românești.
Finanțatorul lui FC Botoșani spune că ar fi acceptat oricum ca meciul cu FCSB să fie anulat și spune că televiziunile dictează totul, iar Liga este doar complice a acestora:
„Bineînțeles că aș accepta. Eu nu sunt mort după un meci cu FCSB în Liga 1 dacă joc acum sau altă dată. Depinde cum le convine lor. Pe de altă parte, ceea ce trebuie să știe lumea, și am văzut că cei de la Cluj au învățat asta, dar domnul Dan Petrescu o ridică la fileu ca să mai scoată niște puncte la nivel de imagine, trebuie să-ți faci echipă de jocuri în Europa și echipă de jucat acasă. Nu cred că e vorba de oboseala unui meci, e oboseala mentală de după meci. Nu cred că e atât de nepregătită FCSB-ul ca să vină la Botoșani, ei sunt oricând nepregătiți să vină la Botoșani, e un drum lung, dificil, mănânci 3 franzele, nu știi unde să dormi, cam așa vede lumea Botoșaniul la distanța asta. Dar nu e deloc așa: te urci în avion, o oră până la Suceava și încă 30 de minute până la Botoșani, punct. Nu e sfârșitul lumii să te organizezi, dar dacă ar fi o cerință a FCSB-ului sau a Ligii, trebuie să fii de acord.
Televiziunile dictează multe lucruri, ele și Liga sunt în parteneriat. Au cumpărat drepturi de la noi în niște condiții. La noi Liga în fața televiziunilor e cu chiloții jos de tot, cu tot cu vaselină. A zis cineva că suntem angajații televiziunilor, Liga nu face nimic să lupte pentru echipele noastre, să vadă dacă merită să amâne meciurile și după să se bată cu televiziunile. Noi n-avem Ligă și îmi pare rău s-o spun, cu tot respectul pentru cei de acolo. E fotbalul românesc, hai să-l promovăm, să facem tot ce trebuie pentru că e nevoie de sprijin.
Dacă televiziunile spun că FCSB trebuie să joace la ora 12:00 ziua, la 12:00 ziua joacă. Stau în genunchi toți, așa se vede. Poate nu e așa, dar toți cei care discută în fotbal așa spun. Prea ne-au <<vasalizat>> televiziunile”, a declarat Valeriu Iftime la Sport Total FM. Întreaga discuție poate fi ascultată mai jos, lângă linkul catre articolul original: