Incendiu la un depozit de mase plastice din Bârlad

0

Un incendiu puternic a izbucnit, marţi seară, la un depozit de mase plastice din municipiul Bârlad, pompierii intervenind cu 13 autospeciale pentru a stinge flăcările, însă au nevoie de cantităţi foarte mari de apă.

 

Mai multe autoturisme aflate în curtea depozitului au fost afectate de căldura degajată. Acolo se află şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu Vaslui. Pompierii au anunţat că alimentarea cu apă se face inclusiv dintr-o piscină de mari dimensiuni.

“Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Podul Înalt” al judeţului Vaslui intervine cu 13 autospeciale, două motopompe de medie capacitate şi 70 pompieri militari pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit într-un depozit de materiale plastice din municipiul Bârlad, pe strada Palermo. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu violenţă şi exista pericol de propagare la un depozit de mobilă. În acest moment, suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 1.000 metri pătraţi”, a transmis, ulterior, ISU Vaslui.

Conform sursei citate, în curtea depozitului erau parcate peste 20 de autoturisme şi autoutilitare, cele mai multe dintre acestea fiind evacuate în siguranţă. Patru autoturisme au fost afectate de radiaţia termică, la acestea fiind degradate componentele exterioare confecţionate din material plastic şi/sau cauciuc.

Incendiu violent a mistuit fabrica de mobilă Dalin din Mureș

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele