Ioan Simion, fondatorul spitalului SanConfind Câmpina: Noi informații despre spital, provocări, management, pacienți și medici

2
- Reclama -

Ioan Simion, fondatorul spitalului SanConfind Câmpina, prezintă într-un interviu provocările unui astfel de business, dar și informații despre management, pacienți și medici. Spitalul beneficiază de una dintre cele mai moderne baze de tratament din țară, oferind în același timp o apă extrem de bogată în săruri minerale, forată la mare adâncime, și cel mai bun nămol din România. 

După o investiție de peste 22 de milioane de euro în clădirea spitalului și în echipamente de ultimă generație, antreprenorul a angajat și medici de top care fac la Câmpina intervenții chirurgicale pe care le mai asigură doar câteva centre de excelență din țară.

Află mai multe detalii în interviul de mai jos: 

Cum a mers Centrul Medical SanConfind în 2022?

Ioan Simion: Ca afacere, creșterea față de anul precedent a fost relativ modestă, cam 4-5% ca cifră de afaceri. Oricum anul trecut am ajuns la 5 milioane de euro cifra de afaceri. Să sperăm că anul ăsta o să meargă mai bine, pentru că se consolidează secțiile, activitățile medicale care au început eșalonat de-a lungul timpului, și în 2023 sper să fim în stare să consolidăm cât mai mult. Lumea a început să afle despre ce noutăți se fac la SanConfind și asta înseamnă că va crește și numărul de pacienți.

Câți pacienți a avut SanConfind anul trecut?

Ioan Simion: Noi avem un sistem informatic foarte performant și știm tot ce se întâmplă, tot ce s-a întâmplat de la momentul zero, când s-a pus în funcțiune spitalul, adică de acum șapte ani, până la zi, în orice moment, și datele medicale și imagistică și laborator, totul se poate găsi oricând. Poți găsi dacă dai numele persoanei și CNP-ul, afli tot ce a făcut în anii aceștia: de câte ori a venit la spital, ce a făcut, ce i s-a făcut, ce rezultate a avut, adică tot ce este interesant. Cu atât mai mult știm numărul de pacienți, nu știu eu exact acum, dar în anul trecut au fost aproape 110.000 de pacienți care au trecut pragul spitalului.

- Reclama -

Câți pacienți a avut spitalul de când l-ați deschis ?

Ioan Simion: De când am deschis am avut în jur de 500.000 de pacienți.

Noi am dat drumul la spital acum șapte ani, când am început cu baza de tratament și recuperare medicală. Treptat, am pornit cu fel de fel de alte activități. Acum avem 20-21 de specialități medicale care funcționează în spital. La început a fost BFKT-ul (nr. Balneo-fizio-kineto terapie), apoi au urmat imagistică, laborator etc.

Home - SANCONFIND

Am înțeles că aveți apă sărată și nămol?

Ioan Simion: Apa sărată și nămolul sunt punctele noastre forte, ale recuperării medicale. Faptul că am concesionat de la ANRM câțiva kilometri pătrați de sol. Și ca la orice zăcământ, chiar dacă exploatam doar apă sărată, nu gaze sau aur, respectăm aceeași pași, aceleași reguli impuse de stat.

Am urmat toți pașii impuși de lege, ca să ajungem să exploatăm această apă sărată, chiar dacă ea săraca a fost exploatată empiric de 100 și ceva de ani. De ce? Pentru că apa sărată provine din strate geologice, pentru că aici în zona noastră este multă sare, iar geologii estimează că apa din izvoarele subterane, traversând straturi de sare, sute de metrii grosime, reușește să iasă la suprafață cu o concentrație foarte mare de săruri minerale, nu numai clorură de sodiu.

Noi avem cam 321 grame de săruri minerale la litru, iar Marea Moartă, care este cea mai “sărată” în minerale, are 400 grame. Deci o apă sărată care are efecte terapeutice deosebite.

Recuperare & Balneoterapie - SANCONFIND

Nămolul îl cumpărăm de la Techirghiol, îl depozităm, știm cum să-l păstrăm și cum să-l folosim.  Nu este nicio diferență între ce se face la Techirghiol și ce se face la noi, adică: nămolul la cadă, împachetări cu nămol, toate lucrurile, teoretic, care se fac la Techirghiol sau la cei care folosesc nămolul, se aplică și la noi.

Există un sistem de captare al nămolului uzat, odată cu apele uzate, de separate al lor și apoi Techirghiolul ne obligă să dăm înapoi 50% din cantitatea cumpărată. Deci când mă duc cu mașina să luăm un nou transport, trebuie să-i duc cam 50% înapoi. Se bagă din nou în lac și, nu știu, dacă peste 1.000 de ani sau 100 de ani se va mai refolosi.

Unde stau pacienții care vin la tratament?

Ioan Simion: Deci există și tratament în ambulator, trei medici și la BFKT care consultă pacienții, le prescriu un program terapeutic, le dau procedurile și apoi, timp de aproximativ 10 zile, fiecare își face procedurile respective. Cei care sunt de la distanțe mai mari și nu pot să facă naveta, pentru că cei din zonele apropiate pot veni oricând să facă tratamentul.

Dar dacă ești la distanță mai mare, e mai greu, și atunci avem circa 11 camere, cu un loc și cu două locuri, unde pacienții pot să fie cazați, ca la orice stațiune. Nu mai că au cu supraveghere medicală, cu asistente la schimbul doi și trei, adică chiar dacă sunt cu probleme locomotorii, dacă trebuie să se miște cu căruciorul sau ceva, au asistenți care să-i ajute. Mâncarea e în funcție de ce își dorește fiecare, regim sau altceva, totul este personalizat de la caz la caz.

Câți medici sunt la SanConfind în prezent?

Ioan Simion: Cred că în jur de 60 de medici în total și angajați full-time și angajați part-time. Prin part-time înțelegând că unii lucrează o zi și vin și fac doar consultații, cum avem pentru câteva specialități  – cardiologie ORL -, alții vin 2-3 zile pe săptămână, eu îi consider tot part-time deoarece nu sunt 100% la noi.

Dar ne putem descurca și așa pentru că la început oricum când începe o specialitate nouă până se duce vorba și știe lumea că avem și ORL și neurologie sau altele. Până se formează ideea că se pot face anumite consultații, tratamente sau spitalizări de zi, trebuie să treacă un timp și apoi începem cu activitate pentru o zi apoi extindem până la 2 zile la 3 zile. Și apoi, până la urmă, se convinge doctorul că e mai bine să lucreze la noi full-time decât să facă naveta.

Citește și: Spitalul SanConfind Câmpina caută medici! Număr mare de pacienți, locuri de muncă în plus pentru personalul medical

De ce ar veni un medic la SanConfind?

Ioan Simion: Am fost și eu curios și am pus această întrebare cu câțiva ani în urmă, la trei chirurgi, care au recunoscut că, de fapt, de când au terminat școala, și-au dorit să lucreze într-o sală de operații unde să aibă tot ce-i trebuie la îndemână, pentru ca toate cunoștințele lor să fie valorificate cât mai bine.

La spitalul de stat, în general, nu au avut parte de așa ceva și când am văzut ce găsești la noi și că orice îți trece prin cap găsești. Sau dacă nu are neapărat ceva pentru operație de săptămâna viitoare, pe care și-a programat-o, i se poate aduce. Atunci faptul că doctorul are garanția că poate să aplice orice metodă, orice tehnologie, orice idee pe care vrea să o aplice și are cu ce, l-a făcut să zică: “de aia aș vrea să plec de la stat, că m-am săturat să stau cu mâna întinsă sau să zic, pentru fiecare operație, să aveți grijă să îmi aduceți și d-aia și d-aia și iar să nu primesc”.

Decât să stea cu frica în sân să nu facă greșeli medicale, mai bine zice: ”Vin aici și ne apucăm de treabă, că văd că aveți tot ce trebuie”, nu mai zic de dotarea inițială a sălilor de operație, a parților de ATI, a recuperării, pe care în general, spitale de stat nu o au la îndemână.

Adică după o operație de ortopedie, după ce se face o consultație, faci operația, iar apoi, când termină operația internalizezi pacientul, dar dup-aia trebuie să-l trimiți la recuperare. Unde să-l trimiți la recuperare? Unde poate omul, unde știe, unde a auzit. Dar noi avem în spitalul nostru, bază de recuperare și atunci doctorul nostru ortoped care a făcut operația, are ocazia să-l și urmărească permanent, pe perioada recuperării, să vadă cum evoluează recuperarea.

Câmpina va avea, în sfârşit, un aparat RMN - SANCONFIND

Nu este mai scump la SanConfind decât la concurență?

Ioan Simion: Nu este mai scump, pentru că noi ne cumpărăm în general, cu spitale private din București. Nu la toate specialitățile, dar părerea mea este că prețurile noastre sunt cam 50-60% din prețul din București, la aceeași operație.

La nașteri noi avem un preț standard: că este cezariană sau este naștere naturală, avem prețul de 8.900 de lei, care înglobează pe lângă operațiile de sine medicale și trei zile de cazare. Dacă sunt probleme cu copilul sau dacă necesită o prelungire, prelungim o zi două, chiar și dacă mama vrea să stea mai mult în spital, din diverse motive, adică suntem deschiși pentru orice propunere, pentru ce o dorință, pe care în general familiile o au.

La naștere poate să asiste și tatăl, și sunt multe cazuri, eu credeam la început că e o glumă, dar sunt foarte multe cazuri în care vor să asiste la naștere și chiar uneori, să și doarmă. De aceea, oferim această posibilitate: să-l cazăm și pe soț, cât dorește să stea mama în spital, stă și soțul. E un lucru deosebit, pentru că e totuși, un fenomen dificil cu nașterea, cu adaptarea.  Sunt unele cazuri în care mamele pot avea anumite probleme, iar pentru acest lucru avem și psiholog care se ocupă de ele.

Deci eu zic că sunt condiții mult mai bune, în plus ce zice toată lumea, este că pacienții aleg spitalul nostru, datorită curățeniei deosebite, pe care o asigurăm în spital, niciodată nu intră un om cu o boală și iese cu două, cum se întâmplă în general la multe spitale de stat din țară. Eu nu mă compar cu spitalele private, unde probabil, nici n-am urmărit, unde probabil, situația o fi la fel ca la noi, dar la noi în șapte ani, n-am avut niciun fel de problemă, pe cinstite, reală.

De unde vin pacienții?

Ioan Simion: Noi când am făcut spitalul ne-am gândit că ei vor veni doar din Câmpina, orașul Câmpina e modest ca populație. În plus, eu am zis că spitalul trebuie să deservească zona Prahova, pentru că de la Predeal până la Ploiești, inclusiv, nu există un spital privat de dimensiunile, de mărimea noastră, cu specificul nostru. Chiar dacă au apărut fel de fel de clinici și mai mult pe diverse specialități din industrie. Dar ca să ai 21 de specialități în funcțiune în același spital, unde își pot da măna o specialitate cu alta, unde ai la dispoziție imagistică, laborator și tot ce-i trebuie, ca paramedicale, ca suport pentru fiecare specialitate în parte, e mare lucru.

Dacă neuroloaga descoperă că îi trebuie kinetoterapie îl trimite acolo, ea știe cine face, ce face și ce poate să facă acolo. Și atunci contează că, după un AVC, să se știe că e cineva care știe ce face și ce rezultate poate să obțină.

Același lucru la ortopedie, care funcționează de vreo doi ani de zile. Ortopedie va avea o pondere destul de mare în următoarea perioadă, pentru că avem trei doctori foarte buni, unu a lucrat în Belgia, cinci ani de zile, și s-a întors înapoi în România. Este full-time și rezultatele pe care le obține sunt foarte bune, spectaculoase. Nu mai zic de proteze de toate felurile: de șold, de genunchi și de umăr, la care înțeleg eu că nu sunt așa multe clinici care fac treaba asta, în afara de cele recunoscute, vârfurile din România. Deci eu zic că ortopedia va căpăta o pondere din ce în ce mai mare în perioada următoare.

Centrul medical Sanconfind din Poiana Câmpina - Calatoria Perfecta

Despre echipamentele de la imagistică ce ne puteți spune?

Ioan Simion: Am cumpărat echipamente de top pentru fiecare specialitate în parte, am luat echipamente electrice de cea mai bună performanță. De exemplu, un ortoped dacă trimite pe cineva la o radiografie la genunchi, nu mai trebuie să aștepte câteva zile radiografia, se duce și întreabă pe cei de la imagistică, suntem un fel de familie. Te interesezi imediat, vezi despre ce e vorba, îi dai tratamentul omului, facem și RX să vadă sistemul osos, apoi trece la RMN sau la ce îi trebuie pacientului. Acesta este avantajul nostru. În imagistica, avem tot ce trebuie CT, RMN, mamografie, DEXA, RX și ecografie de toate felurile.

Cum ați reușit să construiți un spital la asemenea standarde?

Ioan Simion: Am avut un arhitect din Franța, român care trăiește în Franța, care a proiectat vreo zece spitale în Franța. El ne-a făcut nouă partea de arhitectură și apoi pentru fiecare specialitate medicală am luat contact cu fel de fel de specialiști, de la diverse spitale. Nu conta că este Floreasca sau Spitalul Universitar de Urgență sau nu știu ce, pentru că l-am avut consultant pe domnul profesor Palade și ne-a sfătuit.

Și sigur că, înainte de a cumpăra ceva, ne duceam la doctori de specialitate care ne recomandau, ne dădeau un sfat, ce și-ar lua pentru ei. Să nu fie nici prea complex, nici prea simplu, nici să dai banii degeaba pe el și să nu servească la nimic.

Ce se întâmplă dacă un pacient nu are bani, lucrați și cu CNAS?

Ioan Simion: Avem posibilitatea de a plăti în rate și în plus avem și o fundație, din care uneori, în funcție de caz, nu numai pentru salariații noștri, ci și pentru rudele lor, dar sunt fel de fel cazuri, pe care îi ajutăm din banii Fundației, ca să compenseze atunci când nu sunt în stare să plătească sau dacă e ceva urgent și îl ia pe om pe nepregătite, dacă e un AVC nu îl faci tu ca vrei…trebuie să descurci problema.

Din cauza asta eu am stabilit de la început ca nu în acest spital nu se dă ciubuc sau nu se ia ciubuc, dacă voi prinde pe cineva, dar în șapte ani nu mi s-a întâmplat niciodată, îl dau afară imediat indiferent de ce este el: doctor, asistentă etc. Și în contractul de muncă, nu știu sub ce formă, dar am scris și au semnat că în acest spital nu se ia ciubuc.

Cu CNAS noi avem cam 18% din veniturile realizate sunt cu casa de asigurări. Pentru că sunt anumite specialități, unde să zic așa, merită să lucrez cu casa de asigurări. De exemplu la imagistică cât plătește casa, aproape că acoperă cheltuielile.

La laborator se pretează câteva analize să folosești casa de asigurări, dar sunt și alte specialități în care pur și simplu este bătaie de joc să folosești casa. Drept pentru care, la BFKT în primii 5 ani, am zis eu, să lucrez cu casa, ca să beneficieze cât mai multă lume de tratament de recuperare medicală. Sunt atâția bătrâni care au nevoie de așa ceva, după care, dacă am văzut că de la casă luam de 4-5 ori mai puțin decât mă costa pe mine, nu pot să continui să fac muncă voluntară numai de dragul de a lucra cu CNAS și am renunțat.

Același lucru voi face în continuare, dacă nu merită, nu lucrez cu Casa de Asigurări pentru că văd că de șapte ani de zile nu s-a schimbat nici un preț, adică toate inflațiile, toate necazurile din țara asta pe lângă care trecem și pe care le simțim, nu sunt luate în calcul. Cresc gazele, crește curentul, dar analiza sau recuperare de nu știu care fel costă la fel ca acum șapte ani.

De unde vă vin medicii?

Ioan Simion: Doctorii vin în general din București, avem patru sau cinci doctori care au lucrat în străinătate – în Belgia, în Franța, în Anglia -, care s-au întors în țară și au venit la noi full-time. Din punctul meu de vedere, acesta este punctul nostru forte, deoarece acești doctori au acumulat experiență din țările din care au venit și au alte metode, alte instrumente. Fiecare doctor ne spune: vreau un motoraș de la X, că așa a învățat el acolo, că trebuie să fie și foarte bine.

În afară de cei care au venit din străinătate, avem foarte mulți doctori care fac naveta sau nu. Sunt mai multe metode: dacă lucrează o zi sau două, e simplu – vin și pleacă. Dacă lucrează toată săptămâna la noi, de exemplu, și sunt cinci zile pe săptămână, e foarte obositor și nu e rentabil pentru el ca om… atunci am cumpărat niște case în Câmpina, pe care le-am oferit ca și locuință de serviciu unor doctori, nu chiar tuturor, fără să plătească chirie.

Ce venituri au medicii?

Ioan Simion: Cel mai mic salariu în funcție de vechime și de anumite criterii, vorbind de net, adică banii în mână, este de 8.000, cel mai mic. Dar cel mai mare înseamnă 30.000 de lei, net pe lună, deci 6.000 de euro, la care nu se adaugă niciun ciubuc, dar le dăm tichete, le dăm transportul gratuit și masă.

Adică doctorul sau asistenta nu vin cu grijă, cu aoleu ce mănânc la prânz, aoleu ce mănânc seara la șapte, dacă intră de schimbul doi, pentru că mănâncă la spital. Ce nu am putut să sufăr când intram într-un spital era să simt că miroase a cantină de la ușa recepției, până la etaj.

Așa că am făcut un fel de catering, deci masa se pregătește la Confind, se transportă în condiții, evident de igienă deosebită și se duce în funcție, de ce a comandat pentru fiecare pacient, pentru că avem și dietetician.

Vezi și interviul video: 

- Reclamă -

2 comentarii

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele