Iohannis a promulgat statutul magistraților. Președintele nu mare are niciun rol în numirea procurorilor șefi

0

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri modificările aduse legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ultima lege din pachetul celor trei legi ale Justiției modificate anul trecut de majoritatea PSD-ALDE-UDMR.

Principala și cea mai contestată modificare adusă actului normativ este amputarea puterii de decizie a președintelui în ceea ce privește numirea procurorilor de rang înalt: șefii DNA, DIICOT și ai Parchetului General.

Astfel, potrivit amendamentelor adoptate de majoritatea parlamentară, șeful statului va putea refuza o singură dată, motivat, propunerea ministrului Justiției pentru șefia unuia dintre cele trei Parchete.

Această prevedere a fost subiectul principalei critici formulate în iulie de Comisia de la Veneția, care a solicitat autorităților de la București să revină asupra numiri și revocării procurorilor șefi, precizând că în procedură să fie menținut rolul președintelui României și al CSM pentru a echilibra influența ministrului justiției.

Comunicatul Administrației prezidențiale: 

Președintele României a avertizat, în repetate rânduri, că o serie de modificări aduse Legii nr. 303/2004, precum noile condiții de pensionare ale magistraților, modalitățile de numire sau revocare a procurorilor cu funcții de conducere și extinderea prerogativelor ministrului justiției, relativizarea unor standarde profesionale, introducerea unor criterii subiective – exclusive ori determinante în evaluarea magistraților -, slăbirea independenței procurorilor în realizarea rolului lor constituțional, modificarea condițiilor de răspundere a magistraților, au un impact negativ direct asupra actului de justiție și asupra calității acestuia.

La solicitarea Președintelui României și a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de la Veneția a formulat o opinie preliminară asupra legilor justiției, care se va regăsi și în documentul final din luna octombrie, și în care se precizează că numeroase prevederi sunt neconforme cu standardele de democrație și statul de drept.

În scopul adoptării unui act normativ coerent și a unei legiferări responsabile, Președintele României, Înalta Curte de Casație și Justiție și partidele de opoziție au formulat, în decursul ultimului an, nouă sesizări de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile acestei legi de o importanță crucială pentru bunul mers al justiției.

De asemenea, Președintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea acestor modificări.

În data de 25 septembrie a.c., Curtea Constituțională a respins și ultima sesizare de neconstituționalitate, iar în aceste condiții actul normativ urmează să intre în vigoare ca urmare a promulgării.

Spre deosebire de celelalte două legi ale justiției deja promulgate, în lipsa unor dispoziții tranzitorii care să permită etapizarea aplicării noii concepții a legiuitorului privind accederea în profesie, respectiv încetarea activității de judecător sau procuror, aplicarea imediată a dispozițiilor din cuprinsul Legii nr. 303/2004 riscă să pună în pericol stabilitatea și buna funcționare a sistemului judiciar, prin blocarea activității instanțelor și parchetelor.

Președintele României subliniază că modificările aduse cadrului legal existent în materie judiciară reprezintă un regres pentru democrația din România, pericol semnalat și de partenerii noștri europeni, de Comisia Europeană și de GRECO.

În acest context, Președintele României solicită coaliției majoritare reluarea de urgență a procesului legislativ cu privire la toate cele trei legi ale justiției, prin consultări reale cu profesioniștii din domeniu și preluarea expertizei acestora pentru a alinia legislația la standardele Comisiei de la Veneția.

Modificările aduse legii 303/2004 au fost adoptate la finalul anului trecut de Parlament, dar au fost contestate în numeroase rânduri la Curtea Constituțională de către președintele Iohannis, Înalta Curte de Casație și Justiției și Opoziție.

De asemenea, amendarea celor trei legi ale Justiției a fost subiectul unei investigații a Comisiei de la Veneția – sesizată de șeful statului și de PNL -, care a adus critici dure modificărilor operate, solicitând revenirea asupra acestora.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a avut în ultimele săptămâni o serie de discuții cu reprezentanții Comisiei, susținând că a convenit cu aceștia o serie de modificări, prin ordonanță de urgență, a legilor Justiției.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, vineri, că, în principiu, luni dimineaţă, la ora 9,00, este programată o şedinţă de Guvern pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pe legile Justiţiei.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în iulie legea 304/2004 privind organizarea Judiciară și la începutul lunii octombrie legea 317/2004 privind organizarea și funcționarea CSM.

Citește și Klaus Iohannis, nevoit să promulge azi legea prin care i se reduc atribuțiile în privința numirii procurorilor

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele