Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că este preşedintele României şi vrea să rămână preşedintele României, şi nu al Consiliului European.
„Domnul deputat Ovidiu Ganţ, în laudatio, pentru care i-am mulţumit şi m-am bucurat foarte mult de cuvintele frumoase, a menţionat că sunt persoane importante, şi în ţară, şi în Europa, care m-ar vedea într-o poziţie de conducere într-o instituţie europeană. Şi vreau să spun aici, acum, public: eu sunt Preşedintele României şi vreau să rămân Preşedintele României, şi nu al Consiliului European, pentru că mai sunt, dragii mei, multe de făcut şi sunt dispus să rămân implicat. Nu este niciun secret că, pentru România, ultimii ani au fost ani foarte complicaţi. Am avut o majoritate guvernamentală şi parlamentară care a avut obiectivul principal subjugarea justiţiei în interesul unor persoane. Am avut o majoritate care a încălcat principiul de bază al unei democraţii, principiul care înseamnă că guvernanţii trebuie să lucreze împreună şi pentru cei guvernaţi. Am avut o majoritate care a lucrat împotriva românilor, împotriva celor guvernaţi, pentru a-şi asigura beneficii politice”, a afirmat preşedintele.
El a precizat că rezultatele alegerilor şi referendumului din 26 mai au fost extrem de clare. Preşedintele Iohannis a afirmat că românii trebuie să înţeleagă că este extrem de important să participe la toate alegerile, pentru a putea repara ce s-a stricat, pentru a putea reda demnitate României.
Citește și: CONGRESUL PSD, Dăncilă: Voi fi un om echilibrat şi în acelaşi timp ferm