Iohannis, acuzat că şi-a bătut joc de disidentul anticomunist Iulius Filip, prin decorația conferită

0

Politicianul Aurelian Pavelescu îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că și-a bătut joc de disidentul anticomunist Iulius Filip, prin decorația conferită. 

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Crucea Națională „Serviciul Credincios” clasa a III-a domnului Iulius Filip, disident anticomunist şi fost deţinut politic, în semn de apreciere deosebită pentru determinarea și curajul cu care a luptat împotriva abuzurilor regimului comunist și în semn de respect pentru suferințele îndurate în închisorile comuniste, apărând valorile democratice”, a transmis Administrația Prezidențială.

Duminică seară, la Antena 3, Aurelian Pavelescu, liderul PNȚCD, a afirmat că ”decorarea s-a făcut în batjocură, cu cea mai slabă decorație.” Politicianul a precizat că ordinul conferit disidentului Iulius Filip se acordă plutonierilor și civililor, pentru acte civice.

”Cu o ură nestăpânită, și-a bătut joc de Iulius Filip” a spus Pavelescu, adăugând că în 2000, Augustin Lazăr a primit aceeași decorație, dar într-un grad superior.

Aurelian Pavelescu a mai precizat că a făcut o solicitare către președintele Klaus Iohannis ca să ”anuleze acest ordin și să-l decoreze pe Iulius Filip cu Steaua României.”

Citeşte şi Iohannis: ”Această remaniere guvernamentală se face pentru ca lucrurile să meargă mai prost”

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele