Iohannis așteaptă motivarea CCR

0

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că deciziile sale privind punerea în aplicare a hotărârii Curţii Constituţionale vor fi luate după publicarea motivării de către CCR şi a reiterat că premierul Viorica Dăncilă trebuie să se prezinte în Parlament pentru votul de validare a Cabinetului său.

“Deciziile mele referitoare la punerea în aplicare a hotărârii CCR de astăzi le voi lua după publicarea şi analiza motivării deciziei, care va fi probabil publicată în perioada imediat următoare, dar, dacă doamna prim-ministru Dăncilă doreşte, aşa cum se tot exprimă în public, să se pună capăt acestei crize guvernamentale, soluţia este simplă: doamna prim-ministru, vă mai spun o dată, poftiţi de îndată în faţa Parlamentului pentru votul de validare”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.Şeful statului a susţinut că decizia CCR nu schimbă cu nimic situaţia politică în care se află Executivul condus de Viorica Dăncilă.”CCR a luat astăzi în discuţie actuala situaţie politică şi prima observaţie pe care aş face-o: decizia de astăzi a CCR nu schimbă cu nimic situaţia politică în care se află Guvernul României de mai bine de trei săptămâni. Guvernul nu mai are aceeaşi compoziţie ca înainte prin plecarea ALDE de la guvernare şi prim-ministrul este obligat de Constituţie să meargă în faţa Parlamentului să ceară un vot de încredere. Constat, astăzi, cu satisfacţie că şi CCR a ajuns în mod corect şi inevitabil exact la aceeaşi concluzie pe care o spun de trei săptămâni: Guvernul Dăncilă şi-a pierdut legitimitatea şi trebuie să meargă de îndată în faţa Parlamentului ca să ceară un vot de validare”, a arătat Iohannis.

Citește și: Aparat dermopigmentare Season Der

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele