Iohannis: Nu voi da curs propunerii de revocare a procurorului-șef DNA – UPDATE

Informateca

Update:

Augustin Zegrean: Cred că povestea cu revocarea procurorului-şef al DNA s-a încheiat în seara asta

Cred că povestea cu revocarea procurorului şef al DNA s-a încheiat în seara asta, a declarat la Digi24 Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale a României.

Augustin Zegrean a subliniat că preşedintele nu poate fi forţat să revoce procurorul şef, cum nu poate fi forţat să numească. „E pur şi simplu atribuţia lui. Nu a revocat”, a spus Zegrean.

Potrivit acestuia, CCR a stabilit deja de mult ce înseamnă conflict juridic de natură constituţională: „CCR spune că: când o autoritate refuză să-şi îndeplinească o atribuţie pe care o are sau când îndeplineşte atribuţiile altei autorităţi, atunci e conflict. Textul Constituţiei e fără echivoc.

Cred că Executivul nu va susţine demersul lui Tudorel Toader.”, a adăugat Zegrean.

Tudorel Toader, Ministrul Justiției a răspuns la fel de repede

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat luni, după ce preşedintele a respins cererea de revocare a şefei DNA, că Ministerul Justiţiei va sesiza Curtea Constituţională cu privire la refuzul Preşedintelui, apreciind că şeful statului „nu are abilitarea legală şi nici competenţele funcţionale de evaluare a activităţii profesionale şi manageriale desfăşurate de procurorul şef al DNA”.

 „Vom sesiza Curtea Constituţională cu privire la refuzul Preşedintelui de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA!” anunţă ministrul Justiţiei la finalul unei postări pe Facebook, după ce prezintă motivele unei asemenea decizii.

 Anterior anunţului preşedintelui Klaus Iohannis, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, că, în cazul unui refuz al preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, atât premierul, cât şi PSD îl vor susţine pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, într-un eventual demers legat de decizia preşedintelui. El a susţinut însă că „sub nicio formă” nu este luată în calcul ideea de suspendare din funcţie a şefului statului…

Citeste si...  De mâine începe ”litoralul pentru toți” cu tarife reduse cu peste 50%

Știrea inițială

Președintele Klaus Iohannis a decis să nu o revoce din funcție pe Laura Codruța Kovesi de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Astfel, șeful statului nu dă curs propunerii formulate de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Președintele a invocat Raportul privind activitatea managerială la DNA prezentat de ministrul Tudorel Toader, dar și avizul CSM.

Citește și CSM, aviz negativ solicitării de revocare a procurorului şef al DNA

Șeful statului a mai arătat că „în analiza acelorași acțiuni sau inacțiuni și în aplicarea acelorași texte legale, doua autorități ale statului – ministrul Justiției și CSM – ajung la concluzii diametral opuse”.

De Vlad Mitu


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *