Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Forumul Internaţional al Societăţii Civile, că rezultatele din 26 mai au confirmat că lucrurile se pot schimba în timp, în mai bine.
„Concluzia, după scrutinul din 26 mai, este una foarte simplă şi doresc să o împărtăşesc şi cu dumneavoastră: românii au spus ferm că îşi doresc un parcurs european pentru România, în ciuda încercărilor eşuate de a slăbi încrederea cetăţenilor în proiectul european. Românii au dovedit, prin vot, că orice schimbare începe de la o aspiraţie şi de la înţelegerea modului în care funcţionează lumea de astăzi. Românii au transmis un mesaj clar, un mesaj proeuropean, au hotărât că locul României este, fără îndoială, în Uniunea Europeană, în rândul statelor care susţin şi cred în proiectul european, şi, pe scurt, au demonstrat că îşi doresc să se implice activ în apărarea statului de drept”, a afirmat preşedintele Iohannis.
El a precizat că în România, ca şi în alte state ale Uniunii Europene, cetăţenii au respins discursul antieuropean, iar prin aceste alegeri, majoritatea cetăţenilor statelor membre au dovedit că înţeleg pericolele pe care le presupun curentele eurofobe, extremiste, naţionaliste şi populiste.
„Este un moment potrivit să continuăm să găsim soluţii pentru apărarea democraţiei, a statului de drept, a valorilor europene, iar aceste lucruri consider că sunt posibile prin educaţie. Avem datoria de a lăsa generaţiilor viitoare o tradiţie în implicarea civică la toate nivelurile societăţii. În acest sens, educaţia este cel mai sigur şi cel mai la îndemână instrument pe care îl are societatea. Cetăţenii europeni trebuie să fie şi pe mai departe atenţi şi pregătiţi să sancţioneze imediat derapajele, abuzurile şi acţiunile care nu sunt în concordanţă cu valorile şi regulile europene. Rezultatele din 26 mai au confirmat că lucrurile se pot schimba în timp, în mai bine, însă doar cu o implicare largă din partea cetăţenilor. Şi mă aştept ca cetăţenii să se implice şi în continuare! Îi îndemn să aibă aşteptări de la cei pe care i-au ales să îi reprezinte în Parlamentul European, să îi urmărească şi să reacţioneze imediat la orice acţiune care contravine valorilor asumate şi angajamentelor luate”, a continuat Klaus Iohannis.
Citește și: Revolut: Mai puțin de jumătate dintre tinerii români economisesc lunar