Ion Iliescu absent de la procesul în care este judecat în dosarul Mineriadei

Informateca

Ion Iliescu a fost absent la procesul în care este judecat dosarul “Mineriada”. Reamintim că fostul președinte și ceilalți inculpați în dosar sunt acuzați de crime împotriva umanității.

Citiți și Tudorel Toader contrazis de presa sârbă în privința documentelor de extrădare rătăcite pe numele lui Sebastian Ghiță

Dosarul “Mineriada” agită pe bună  apele și așa tulburi ale societății românești. Cu toții ne amintim  de victimele căzute și rudele apropiate acestora,  care astăzi cer dreptate.

Cu toate acestea, se pare ca nici unul din inculpatii trimiși în judecată de parchetul general anul tecut nu a avut bunăvoința să se prezeinte la Tribunalul București, între care: Ion Iliescu fost președinte al Romaniei în două mandate; Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

In fata Tribunalului Buvuresti s-au prezentat azi dimineata aproximativ 100 de personae in calitate de parti civile in dosarul “Mineriada din 13-15 iunie 1990”, ei și multi alti cetățeni cerând de ani de zile ca cei vinovați sa fie trași la răsăundere.

Dosarul Mineriada este unul dintre cele mai importante dosare din România de după 1989. Acuzele din acest dosar sunt foarte grave și principalii învinuiți sunt  o parte din cei mai importanți oameni politici ai statului la momentul respectiv, aminitind doar de fostul președinte Iliescu și fostul prim mininstru Petre Roman.

Aceștia sunt acuzați de crime împotriva umanității ca urmare a unei intevenții în fortă asupra unor protestatari din Piața Universității și a populației civile în Bucuresti în evenimentele din 1990.

Citeste si...  Decretul pentru supunerea spre ratificare a Acordului de împrumut cu BIRD, de 40 milioane euro, pentru reabilitarea unor clădiri ale IGJR, semnat de Iohannis

Procurorii militari susţin că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a 4 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

Scris de Vlad Mitu


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *