mosteanu usr

Ionuț Moșteanu, USR: Am trimis o propunere de text a moțiunii lui George Simion

Stefan Alexiu

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USRPLUS și liderul deputaților alianței, a declarat, vineri, că a trimis un text al moțiunii de cenzură lui George Simion, iar miniștrii USRPLUS nu vor participa la ședința coaliției:

 

Vezi și Dan Barna: Susținerea moțiunii PSD împotriva guvernului Cîțu este o opțiune

”Am avut o ședință cu colegii parlamentari în prezența celor doi co-președinți. Toți parlamentarii sunt solidari, am lista cu cele 80 de semnături pentru depunerea moțiunii. Am trimis o propunere de text către George Simion, lucrăm în continuare, așteptăm să vedem ce observații mai sunt și urmează să fie finalizat. N-am fi vrut să ajungem în această situație de criză în care premierul a aruncat țara. La 18:00 este programată o întâlnire de coaliție. În funcție de ce se întâmplă în ședință, suntem pregătiți în orice moment să depunem moțiunea. Eu sper să nu ajungem acolo și să găsim înțelepciune la premierul Cîțu. Fac apel la premier și ministrul Lucian Bode să renunțe la practicile PSD-iste în domeniul Justiției. Vor să împingă cu orice preț acest program Anghel Saligny, neconstituțional și ilegal, pentru campania internă din PNL. Florin Cîțu folosește fotoliul de la Palatul Victoria pentru campania internă. Miniștrii USRPLUS nu vor participa astăzi la ședința de Guvern”


Citeste si...  Alegeri prezidențiale 2024. Președintele Senatului numește favoritul PNL pentru fotoliul de la Cotroceni
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *