Iresponsabilitate PSD-ALDE: Cheltuielile de personal, maxim istoric, peste nivelul pre-criză

Stefan Alexiu

Ponderea cheltuielilor de personal din sectorul public în PIB (produsul intern brut) şi în total cheltuieli bugetare este proiectată să atingă maxime istorice în 2018, depăşind chiar şi nivelul pre-criză, evoluţie de natură să evidenţieze vulnerabilitatea poziţiei finanţelor publice în eventualitatea materializării unui şoc macroeconomic advers, avertizează Consiliul fiscal (CF).

Reducerea masivă a cheltuielilor de investiţii din ultimii ani pentru a acomoda presiunile de amploare localizate la nivelul cheltuielilor rigide (de natura salariilor şi pensiilor) este cu atât mai puţin oportună într-o economie în care insuficienţa infrastructurii este identificată în mod sistematic drept element de blocaj la adresa creşterii economice pe termen lung, se arată în Opinia Consiliului fiscal cu privire la proiectul de rectificare a bugetului general consolidat pe anul 2018 şi Raportul semestrial privind situaţia economică.

Potrivit CF, nivelul prevăzut în propunerea de rectificare bugetară pentru cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat, 86,2 miliarde lei, respectiv 9,1% din PIB, depăşeşte plafoanele definite de Legea nr. 269/2017 (pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2018, n.r.) atât pentru cuantumul nominal (cu 5,1 miliarde lei), cât şi pentru cel exprimat ca procent din PIB (cu 0,2 pp, în pofida revizuirii ascendente a PIB nominal comparativ cu estimarea folosită în construcţia bugetară).

Legea Responsabilităţii Fiscal Bugetare interzice majorarea cheltuielilor de personal cu prilejul rectificărilor bugetare.

Nici fonduri europene, nici TVA

În ceea ce priveşte veniturile, CF consideră drept insuficientă revizuirea în scădere cu 2,1 miliarde de lei a încasărilor din TVA în condiţiile în care gradul de realizare a programului la încasări a fost de 92,6% la 6 luni.

Citește și Robor la 3 luni a urcat luni la 3,41% pe an

Consiliul fiscal are rezerve şi în ceea ce priveşte intrările de fonduri europene pentru care proiectul de rectificare bugetară menţine relativ nemodificate estimările. Raportul semestrial cu privire la execuţia bugetară raportul semestrial cu privire la execuţia bugetară relevă un grad de realizare a planului de doar 54,5% (-5,7 miliarde lei), sumele atrase după trecerea a 6 luni reprezentând doar 24,4% din totalul anual estimat. Subperformanţa este şi mai ridicată la nivelul fondurilor structurale şi de coeziune, unde execuţia semestrială relevă venituri semestriale de 1,5 miliarde lei, comparativ cu o estimare pe întregul an de 10,7 miliarde lei (intrările reprezintă 14% din programul anual).

Citeste si...  Va fi deschis un nou Complex Energetic în Valea Jiului

Guvernul Dăncilă e pe pierdere

Consiliul fiscal avertizează asupra unor riscuri semnificative de depăşire a ţintei de deficit asumate şi implicit a nivelului de referinţă de 3% din PIB pentru soldul bugetar, atrăgând atenţia că încadrarea deficitului în ţinta de 2,97% din PIB este realizată, la rectificare, în condiţiile unei revizuiri ascendente, cel mai probabil excesive, a nivelului PIB nominal.

La rectificare Dăncilă vrea să taie tot, dar să dea la BOR

Principalele diminuări de credite vor fi la Serviciul Român de Informaţii (-113 milioane de lei), Ministerul Cercetării şi Inovării (-122,1 milioane de lei), Ministerul Energiei (-45,7 milioane de lei), Ministerul Dezvoltării (-44,2 milioane lei), Ministerul Afacerilor Externe (-35,1 milioane lei), Serviciul de Protecţie şi Pază (-22,7 milioane de lei), Ministerul Turismului (-17,3 milioane de lei), Ministerul Mediului (-17 milioane de lei), Serviciul de Informaţii Externe (-16,5 milioane de lei), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (-16,2 milioane lei), Ministerul Economiei (-15 milioane lei), Administraţia Prezidenţială (- 11 milioane de lei).

Citește și Dăncilă: Sănătatea, Educaţia, Agricultura şi Transporturile vor primi mai mulţi bani la rectificare

„La instituţiile la care au fost diminuate creditele bugetare, nu au fost diminuate corespunzător şi creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanţate din fonduri europene precum şi a lucrărilor de investiţii, diminuarea referindu-se doar la creditele bugetare (cash). Precizăm că proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale”, se mai spunea în comunicatul MFP.

Rectificarea bugetară este calculată pe un produs intern brut în creştere la 945 miliarde de lei, de la 907,9 miliarde de lei actual, veniturile bugetare totale urmând să crească cu 5,99 miliarde lei, la 293,9 miliarde de lei (31,1% din PIB), de la 287,9 miliarde (31,7% din PIB), iar cheltuielile cu 7,09 miliarde lei, la 321,9 miliarde de lei (34,1% din PIB), de la 314,9 miliarde de lei (34,7% din PIB). La capitolul cheltuieli, se are în vedere în vedere majorarea cheltuielilor de personal cu 5,1 miliarde de lei, până la 86,26 miliarde de lei, şi scăderea cu 1,68 miliarde de lei a cheltuielilor de investiţii, la 37,7 miliarde de lei.

Citeste si...  Vodafone România a înregistrat venituri din servicii de 764 milioane euro

Deficitul bugetar ar rămâne, potrivit Guvernului, la 2,97% din PIB.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *