Isărescu: Se plafonează rata inflaţiei în jur de 15%

2

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat marţi că rata inflaţiei în acest trimestru se plafonează la 15%, precizând că în trimestrul II din 2024 România va ajunge cu inflaţia în zona ţintită dacă se vor ridica plafonările la preţurile la energie.

 

El a menţionat că nu avem o apocalispsă în această privinţă şi nici veşti negative.

“Şi acum prognoza.Nu puteam să o facem decât stabilind nişte ipoteze. Prima, că impactul războiului din Ucraina îşi va atenua efectele economice negative începând de la anul. Aşa credem, vor slăbi presiunile şi în ceea ce priveşte preţurile materiilor prime avem o anumită menţinere a preţurilor pe termen scurt, dar, aşa cum aţi văzut, urmată de o anumită normalizare. Avem deja semne de normalizare. Nu avem date legate de plafonarea preţurilor la energie şi, în consecinţă, până când Guvernul anunţă intenţia de a le menţine, de a menţine măsurile de contrabalansare a creşterilor, plafonarea preţului la energie sau va renunţa la ele, noi am mers pe ideea că în aprilie, în anii următori, ele vor fi ridicate”, a explicat Isărescu.
El a precizat că pe plan extern ne interesează situaţia din Europa.

“Vedem o disipare treptată a sincopelor în blocajele de lanţuri globale şi o situaţie epidemiologică cu impact limitat. Pe plan extern ne interesează situaţia din Europa, perspectivele privind evoluţia economică viitoare a partenerilor comerciali s-au deteriorat în sensul avem o revizuire semnificativ descendentă a dinamicii cererii externe şi e legată în special de dinamica creşterii economice în zona euro şi mai ales la principalul nostru partener comercial, care este Germania şi o creştere, o evoluţie ascendentă a inflaţiei din Europa, în general şi din zona euro, care ne interesează pe noi în mod deosebit, dar şi o restrictivitate în creştere pe termen mediu, pentru că deja a început ciclul de majorare a ratelor dobânzilor din zona euro”, a transmis guvernatorul BNR.

El s-a referit şi la raportul euro – dolar.

“În sfârşit, un nivel depreciat al euro în raport cu dolarul american. Aici între 1 şi 1,1, personal, consider că ne putem aştepta la orice, dacă dolarul creşte sub, adică se întăreşte peste un euro sau euro creşte peste 1,1, atunci putem să discutăm, dar variaţia aceasta 1 – 1,1 nu avem cum să o prognozăm, că se poate întâmpla rapid, în oricare direcţie”, a adăugat Isărescu.
El a afirmat că rata inflaţiei se plafonează în acest trimestru.

“Şi uitaţi prognoza, dar să vă uitaţi cu atenţie la ea, se uită şi analiştii bancari financiari şi cei care au sărit calul cu ROBOR-ul. Deci nu este optimistă, este uşor pozitivă şi realistă, credem noi. Se plafonează rata inflaţiei în acest trimestru, plafonare înseamnă în jur de 15% acum, în august, este foarte posibil datorită preţurilor la ţiţei, la alcool, accizele să mai fie un anumit procent de creştere în sus. Probabil că unele preţuri alimentare, preţuri volatile vor scădea, dar treptat-treptat, cu excepţia gâlmei din anul viitor, în martie, în martie – aprilie, când nu avem alte date, se vor ridica plafonările, tendinţa este de scădere şi în trimestrul II 2024. Reajungem cu inflaţia în zona ţintită. Nu avem nicio apocalipsă aici. Nu avem veşti negative să spunem probabil că vă dezamăgesc pe cei care aşteptaţi o veste mai tristă de la noi, dimpotrivă”, a transmis Mugur Isărescu.

El a explicat că aceste creşteri ale preţurilor energetice şi a materiilor prime nu pot fi resorbite rapid şi duc la creşteri de costuri.

Isărescu se laudă că BNR a făcut educație finaciară la 80.000 de elevi şi studenţi

“Ne trebuie ceva răbdare, pentru că, şi încerc iarăşi o explicaţie, cu alte cuvinte însă, pentru că asemenea şocuri pe partea ofertei, creşteri masive a preţurilor, preţurilor energetice şi materiilor prime sunt şocuri, nu pot să fie resorbite rapid şi duc la creşteri de costuri, se duc în toate produsele şi ele pot să fie contrabalansate în timp, prin creşteri de productivitate, prin reforme structurale. Asta ia un timp. Să reduci cererea de asemenea manieră încât să contrabalanseze o asemenea creştere de costuri este contraproductiv”, a mai afirmat guvernatorul BNR.

El consideră că este contraproductiv să fie creată o recesiune.

2 comentarii

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele