Graţie medierii egiptene, Israel şi Hamas au convenit joi seară o încetare a focului, care a intrat în vigoare vineri şi care pune capăt unei perioade de 11 zile de ciocniri care s-au soldat cu cel puţin 232 de morţi în tabăra palestiniană, dintre care 65 de copii şi numeroşi luptători ai Hamas şi ai Jihadului Islamic, şi 12 morţi în tabăra israeliană, dintre care un copil, o adolescentă şi un soldat.
Ostilităţile au început pe 10 mai, cu un tir de de rachete al Hamas asupra Israelului în semn de „solidaritate” cu sutele de palestinieni răniţi în ciocnirile cu poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, al treilea cel mai sfânt loc al islamului, unde le-a fost restricţionat accesul.
După aceste atacuri, Israelul a lansat o operaţiune menită să reducă capacităţile militare ale Hamas prin intensificarea atacurilor aeriene asupra Fâşiei Gaza, o enclavă cu o populaţie de două milioane de locuitori aflată sub blocadă israeliană de aproape 15 ani.
Netanyahu anunță că armata israeliană va lupta cu Hamas cât va fi necesar
La rândul lor, grupările Hamas şi Jihadul Islamic au lansat un număr record de peste 4.300 de rachete asupra Israelului, care are un scut antirachetă ce a făcut posibilă interceptarea a 90% din aceste proiectile.
Armata israeliană a redus capacităţile militare ale Hamas prin uciderea mai multor comandanţi din departamentele tehnic şi de informaţii şi prin distrugerea infrastructurii sale.
Mişcarea armată islamistă a reuşit în mod simbolic, potrivit analiştilor, să readucă în centrul atenţiei conflictul israeliano-palestinian.
Egiptul joacă rol de mediator
Egiptul va trimite două delegaţii la Tel Aviv şi în teritoriile palestiniene pentru a asigura respectarea încetării focului, informează AFP citând surse diplomatice egiptene.
„Două delegaţii egiptene vor fi trimise la Tel Aviv şi în teritoriile palestiniene pentru a monitoriza punerea în aplicare (a încetării focului) şi procesul pentru menţinerea condiţiilor stabile în mod permanent”, au declarat sursele diplomatice, care au subliniat că acest armistiţiu „simultan şi reciproc” a fost „negociat de Egipt”.