O alta editie memorabila a Cupei Mondiale a fost cea din 1950, prima dupa Al 2-lea Razboi Mondial si cea mai dureroasa din istorie pentru fanii Braziliei.
“Tara Cafelei” a vrut sa organizeze marea competitie din 1942, dar conflagratia planetara i-a anulat intentiile. FIFA i-a ales totusi pe brazilieni, a caror tara a fost mai putin afectata de razboi, insa nu a putut evita haosul organizatoric. Au lipsit Germania si Japonia, invinse pe fronturi si cu griji mult mai mari decat fotbalul. Argentina n-a vrut sa participe nici ea, nemultumita pentru alegerea ca gazda a marilor rivali si vecini, iar alte tari care se calificasera n-au mai ajuns in Brazilia, mai ales din lipsa banilor. O pata de culoare a fost India, careia nu i s-a dat voie sa joace cu fotbalisti desculti, la fel ca pe maidanele din Calcutta sau Bombay. S-au anunat doar 13 nationale, printre care si Anglia, in premiera, dupa ce pana atunci britanicii refuzasera invitatiile, motivand ca orice competitie este mult sub valoarea fotbalului insular. Arogantii englezi, din lotul carora faceau parte mari vedete ca Stanley Mattheus sau Alf Ramsey, au fost umiliti de anonimii americani, cu 1-0, prin golul lui Gaetjens, un fotbalist cu origini olandeze adus din Haiti. Rezultatul a fost socant iar mai multe ziare britanice au crezut ca telegraful a avut o problema si au publicat initial scorul de 10-1 pentru englezi.
Italia, campioana lumii in 1934 şi 38, a venit cu o echipa improvizata, in urma unei tragedii aviatice din 1949, in care murisera majoritatea celor mai buni fotbalisti peninsulari.
S-au format doua grupe de cate 4 echipe, una de 3 si alta de doua, iar Uruguayul, a jucat, in mod bizar, o singura partida in grupe, invingand cu 8-0 Bolivia, fiindca Franta n-a ajuns la turneul final. In semifinale, in afara lor, s-au mai calificat Brazilia, Spania si Suedia.
Finala Brazlia – Uruguay s-a disputat pe stadionul Maracana, construit special pentru Cupa Mondiala, iar statistica neoficiala spune ca au fost in jur de 220.000 de oameni in tribune, record absolut pana in prezent. Fotbalistii “cariocas” erau atat de convinsi ca nu pot rata primul lor titlu, incat au comandat 22 de medalii din aur inaintea meciului, iar la Rio de Janeiro a avut loc un carnaval in ziua finalei. Brazilia “zdrobise” Spania si Suedia cu 6-1 si 7-1 iar o remiza cu Uruguay le era suficienta pentru a cucerii trofeul. Friaca a marcat pentru gazde in minutul 47, iar apoi a urmat dezastrul. Schiaffino a egalat in minutul 67 si Ghiggia a marcat in minutul 79, instaland “doliul fotbalistic” in Brazilia. Multe ziare nu au vrut pur si simplu sa publice rezultatul, mai multi fani s-au sinucis, iar o mare parte a fotbalistilor din nationala s-au retras.
Portarul Moacyr Barbosa a suferit toata viata pentru golul incasat in acel fatidic minut 79, a trait apoi dintr-o pensie umilitoare si a murit in 2000 dupa un atac de cord. In acea vara a lui 1950, un copil isi privea printr-o gaura din tavanul carciumii din cartier, tatal plangand impreuna cu prietenii, in fata unui televizor alb-negru. Il chema Edson Arantes do Nascimento, iar atunci si-a jurat in gand sa-si razbune tara. A facut-o in 1958, cand toata planeta a aflat cine este “Regele” Pelé, cel care avea sa zguduie din temeli lumea fotbalului.
Citește și:Coca Cola a lansat, în premieră, 3 branduri de băuturi alcoolice
Sursa: Europa FM
