Istoricul Radu Ioanid va fi propus de preşedintele Iohannis pentru postul de ambasador în Israel.
”Intenţionez să il promovez pe această poziţie pe Radu Ioanid, care va intra în procedurile diplomatice poate chiar în această săptămână”, a declarat preşedintele.
Istoricul Radu Ioanid, în vârstă de 66 de ani, este stabilit în SUA. Numirea ambasadorului în Israel trenează de mai mult timp, constituind subiect de dispută între Guvernul PSD şi preşedintele Iohannis. În martie 2018, ministrul Afacerilor Externe de la acea vreme, Teodor Meleşcanu, declara că premierul Viorica Dăncilă a aprobat propunerea de ambasador al României în Israel, dar nu poate face public numele acestuia, deoarece aşteaptă decizia preşedintelui Klaus Iohannis. A obţinut diploma de Master în Sociologie (1976), acordată de Universitatea din Bucureşti şi titlul de Doctor în Filosofie (1983), acordat de Universitatea din Cluj.El a emigrat din România în martie 1987 şi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii.
Radu Ioanid a obţinut titlul de Doctor în Istorie (1995), acordat de École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris.
Citește și: Burleanu a scăpat și de ultimele probleme