ITM: Angajatorii au respectat legea și au modificat salariul brut

Alexandru Ionescu

Majoritatea angajatorilor din România (95%) a respectat prevederile legale referitoare la modificarea salariului brut, în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, arată rezultatele oficiale ale unei campanii naţionale, derulată în perioada aprilie – iunie 2018.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspecţiei Muncii în cadrul campaniei au fost controlaţi 10.280 de angajatori, atât din mediul privat, cât şi de la stat. Astfel, în urma acţiunilor de verificare, s-a constatat că 95% din numărul total al angajatorilor controlaţi au respectat prevederile legale din OUG nr. 82/2017, în sensul că, în unităţile în care nu exista încheiat contract sau acord colectiv de muncă, a fost iniţiată negocierea colectivă, care este obligatorie pentru punerea în aplicare a legii. De asemenea, din totalul angajatorilor controlaţi, 9.992 au respectat prevederile legale în sensul că orice modificare a drepturilor salariale (aşa cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă), care s-a produs de la data intrării în vigoare a noilor prevederi legale şi până la data de 31 martie 2018, trebuia transmisă până la 31 martie 2018.

Inspecţia Muncii precizează că angajatorii care nu au respectat prevederile legale au reprezentat 2,8% din numărul total al operatorilor economici verificaţi, iar în consecinţă au fost aplicate 2.017 sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare de 51.000 de lei.

Citește și:Cozi interminabile pentru elevii care au promovat Bacalaureatul

 


Citeste si...  Vâlcov și Guvernul vor să schimbe formula de calcul a ROBOR
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *