Un jaf armat a avut loc, duminică dimineaţă, la un cazinou din centrul Piteştiului. Doi bărbaţi mascaţi ar fi ameninţat cu arma angajaţii şi au reuşit să fugă cu 40.000 de lei.
„În această dimineaţă, poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi cu privire la savârşirea unei tâlhării la o sală de jocuri de noroc din Piteşti. Două persoane mascate au ameninţat paznicul şi vânzătoarea, reuşind să sustragă încasările de noaptea trecută, circa 40.000 de lei”, a declarat Florin Popa de la IPJ Argeş. La acest moment, cercetările sunt în curs, a fost instituit un cerc de suspecţi şi se desfăşoară activităţi în vederea identificării agresorilor, informează News.ro.
Citește și: Liderii PPE s-au întâlnit la București în prezența lui Iohannis