Justiție strâmbă: judecătorul Ionela Tudor spune că avem nevoie de stabilitate, deci nu analizăm doctoratul premierului Ciucă

Stefan Alexiu

Minciuna ”Vrem liniște” folosită de fostul președinte Ion Iliescu și foștii acoliții săi criminali după ce au pus mâna pe putere în 1990 a fost reutilizat de judecătorul Ionela Tudor de la Curtea de Apel București pentru a suspenda efectele înregistrării unor sesizări de plagiat în teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, spune G4Media.

 

Judecătorul Tudor a negat independența actului de justiție de cel politic, recunoscând că a admis cererea de suspendare a analizei și pentru că România are nevoie de stabilitate, iar chestiunea plagiatului lui Ciucă ar putea servi intereselor adversarilor politici ai acestuia. G4Media.ro a descoperit, în motivarea sentinței, fragmente copiate, cuvânt cu cuvânt, din alte sentințe disponibile public.

În decizia luată de judecătorul Ionela Tudor pe 1 martie, decizie a cărei motivare a fost făcută public astăzi, se indică o argumentație cel puțin bizară:

- Publicitate -

”Astfel, luând în considerare, contextul social şi politic în care s-a desfăşurat procesul de verificare al tezei de doctorat, chiar până ca CNADTCU, respectiv instanţa de judecată să se pronunţe asupra veridicităţii susţinerilor invocate prin sesizări, Curtea apreciază că reclamantul a suferit un prejudiciu prin aceea că, pe lângă faptul că sesizările nu au respectat condiţiile prevăzute de art. 3 din Anexa nr.3 a OMEC nr. 5229/2020, pct. c) şi d), acestea nu conţin o analiză personală, motivată şi sprijinită pe probe a celor care au formulat sesizările.

Vezi și Judecătorul care a anulat sesizările de plagiat în cazul doctoratului premierului Nicolae Ciucă, se pensionează

Totodată, luând în considerare cariera profesională şi, în concret, cea politică a reclamantului, generarea unei astfel de ştiri are un impact major în credibilitatea electoratului şi a partidului, care poate să conducă la retragerea încrederii acordate, mai ales în contextul social şi politic actual, în care este nevoie de o stabilitate în conducerea executivă a statului.

De asemenea, astfel de sesizări neconforme sunt susceptibile şi de a deveni arme ale adversarilor politici, important de menţionat fiind şi faptul că sesizările şi declanşarea verificărilor având loc în scurt timp de la preluarea de către reclamant a funcţiei de prim-ministru al României.”

Vezi mai multe aici: G4Media

 

- Publicitate -
Distribuie articol:
Informateca