Juventus Torino a plătit 105.000.000 de euro lui Real Madrid pentru Cristiano Ronaldo

0

Clubul Real Madrid a confirmat transferul atacantului portughez Cristiano Ronaldo la campioana Italiei, Juventus Torino.

Suma transferului este de 105 milioane de euro, iar jucătorul va semna un contract pe patru ani, urmând a primi 30 de milioane de euro pe sezon. Cristiano Ronaldo era la Real Madrid din vara anului 2009, după ce a mai jucat la Sporting Lisabona şi Manchester United.

La despărţire Ronaldo a transmis o scrisoare deschisă:  ”Acești ani la Real Madrid și în orașul Madrid au fost cei mai fericiți din viața mea.Am numai sentimente de recunoștință pentru acest clubu, pentru suporteri și pentru oraș. Pot doar să le mulțumesc pentru toată dragostea și afecțiunea pe care le-am primit.Cred însă că a venit momentul pentru un nou capitol în viața mea și de aceea am solicitat conducerii să accepte oferta pentru transferul meu. Îmi pare rău și rog pe toată lumea, în special pe fani, să mă înțeleagă.Au fost 9 ani minunați. Au fost 9 ani unici. A fost o perioadă incredibilă pentru mine, plină de recunoștință, dar și dificilă, pentru că la Real Madrid așteptările sunt foarte mari. Dar a fost și bună pentru că aici nici o zi nu e pierdută și te poți bucura de fotbal într-un mod unic.Am avut, pe teren și în afara lui, niște colegi incredibili. Am simțit căldura fanilor  și împreună am câștigat Liga Campionilor trei ani la rând și de patru ori în cinci ani. Alături de ei, dar la nivel individual, am trăit satisfacția de a câștiga Balonul de Aur de patru ori și Gheata de Aur de trei ori. Toate în timpul acestei perioade extraordinare petrecute la acest club.Real Madrid a cucerit nu doar inima mea, ci și pe cea a familiei mele, iar pentru asta nu pot decât să îi mulțumesc. Mulțumesc clubului, președintelui, conducerii, colegilor, staff-ului tehnic, medicilor, fizioterapeuților și tuturor celor care au muncit incredibil ca toate detaliile să fie puse la punct.Mulțumiri infinite încă o dată pentru fanii noștri și mulțumiri fotbalului spaniol. În cei nouă ani petrecuți aici am întâlnit jucători mari. Am tot respectul pentru ei și toată recunoștința.M-am gândit mult și am realizat că a venit momentul să încep o nouă perioadă în viața mea. Plec, dar acest tricou, această siglă și «Santiago Bernabeu» le voi considera mereu ale mele, indiferent de locul în care voi fi.Mulțumesc tuturor și, desigur, la fel cum am spus și când ne-am întâlnit pentru prima oară în urmă cu nouă ani: «HALA MADRID!»”.

Citeşte şi:“Degeaba suntem campioni mondiali, dacă tinerii nu știu unde e Rusia!”

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele