Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii, adoptată de Camera Deputaţilor pe 26 iunie, în formă reexaminată, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.
Fostul ministru al Muncii, Olguţa Vasilescu, iniţiator al proiectului, a precizat că au fost foarte puţine modificări de făcut, pentru că legea nu a fost declarată constituţională în ansamblul său, ci Curtea a cerut la trei paragrafe să fie nişte clarificări.
Deputatul PNL Valeria Schelean a afirmat că „nici după decizia Curţii Constituţională, actuala majoritate nu a vrut să adopte o lege care să garanteze în mod real dreptul la pensie”. „Formula adoptată este absolut neclară. (…) Dispoziţiile CCR nu au fost transpuse în acest proiect de lege”, a susţinut Schelean.La rândul său, deputatul USR Cristian Seidler a criticat faptul că nu au fost abrogate pensiile speciale. „Bani oricum nu există pentru majorarea pensiilor. (…) Nu vă mai satură Dumnezeu de pensii speciale!”, a transmis Seidler.