Kovesi mai stă o tură, negocierile continuă la nivelul Parlamentului European

0

Cea de-a treia rundă de negocieri între Parlamentul European şi Consiliu pe tema numirii procurorului-şef european s-a încheiat fără nicio înţelegere.

”După cea de-a treia rundă de negocieri cu delegaţia Consiliului UE, regretăm profund situaţia de blocaj, care împiedică cele două instituţii să ajungă la o înţelegere privind numirea procurorului-şef european”, a declarat Claude Moraes, potrivit unui comunicat de presă transmis de Parlamentul European. ”Procurorul-şef european va juca un rol-cheie în operaţionalizarea Parchetului european, un parchet care va fi un instrument în combaterea fraudelor cu fonduri europene”, a adăugat el. Şi vicepreşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, Judith Sargentini, a declarat că opoziţia pe care Kövesi o întâmpină din partea autorităţilor române evidenţiază curajul şi independenţa ei, „ambele fiind cerinţe esenţiale pentru funcţionarea eficientă a EPPO”. „Hărţuirea din partea guvernului român a condus şi la o discreditare totală a candidatului Consiliului.”, a adăugat Sargentini.

“Spre deosebire de Consiliu, Parlamentul a organizat audierile tuturor celor trei candidaţi selectaţi. Dna Kövesi este de departe cel mai puternic şi mai promiţător candidat pentru acest post. Nu putem accepta faptul că Consiliul cedează presiunii guvernului român de a susţine un candidat mult mai slab. Deoarece regulamentul Parchetului European a fost slăbit în timpul negocierilor, este esenţial ca Parlamentul să aleagă un candidat care să facă instituţia puternică şi credibilă”, a declarat şi Ingeborg Gräßle (PPE, DE), preşedintele Comisiei pentru control bugetar (CONT) al Parlamentului.

Citeşte şi: Iohannis a trimis Parlamentului scrisoarea privind temele referendumului

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele