Inspecția Judiciară, instituția condusă de Lucian Netejoru, o acuză pe Laura Codruța Kovesi că a încălcat legea când a făcut publice într-un comunicat de presă al DNA din martie 2018 pasaje din înregistrările unor discuții purtate la DNA Ploiești. Este cea de-a patra acțiune disciplinară a Inspecției Judiciare față de fosta șefă a DNA.
Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de pentru nerespectarea (…) confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a informațiilor de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, potrivit unui comunicat al instituției.
Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori din CSM, care va da verdictul.
Sesizarea IJ se referă la un comunicat de presă în care DNA a făcut publice fragmente din discuția dintre procurorul șef al Serviciului Teritorial Ploiești – Lucian Onea și inculpatul Vlad Cosma.
De Vlad Mitu