Lazăr respinge acuzațiile că ar fi refuzat eliberarea un dezident anticomunist din închisoare

0

Procurorul general Augustin Lazăr a făcut luni precizări în legătură cu articolele de presă în care era acuzat că a refuzat eliberarea unui dizident anticomunist din Penitenciarul Aiud la mijlocul anilor ’80, susţinând că doar instanţa de judecată avea atributul de a pune în libertate condamnaţii.

Într-un mesaj pe Facebook, Augustin Lazăr susţine că, în perioada 1985 – 1986, a activat ca procuror criminalist în cadrul Procuraturii Alba Iulia, calitate în care a îndeplinit periodic şi atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia tuturor condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată.

“Contrar afirmaţiilor lansate de unele instituţii de presă, rolul acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnaţi, acesta fiind exclusiv atributul instanţei de judecată, ci de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de art. 59 – 60 din Codul penal din 1969: îndeplinirea unei fracţii minime obligatorii din pedeapsa ce se execută şi inexistenţa rapoartelor de sancţionare disciplinară. Pedepsele cu închisoarea se executau în temeiul mandatelor de executare emise în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, iar procesele-verbale ale Comisiei pentru liberare condiţionată se trimiteau instanţei de judecată competente, persoanele condamnate putându-se adresa instanţei de judecată şi în cazul unor constatări negative ale Comisiei”, spune Lazăr.

Procurorul general precizează că nu poate confirma date despre persoana care apare în documentele publicate în presă.

“Având în vedere perioada lungă de timp care a trecut, precum şi imposibilitatea consultării unor documente originale (în special a hotărârii judecătoreşti emise în cauza respectivă) care să probeze situaţia evocată, precizez că nu pot confirma aspecte concrete referitoare la persoana despre care se face referire în articolele de presă”, explică Lazăr.

Conform unor articole publicate în presă, un procuror din judeţul Alba, cu numele de Augustin Lazăr, a refuzat în două rânduri să elibereze un dizident anticomunist la mijlocul anilor ’80.

Citește și Tudorel Toader, înțelegător cu Augustin Lazăr

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele