Legea audiovizualului, atac direct la grupul Digi

0

Ministrul Culturii Lucian Romaşcanu, senator PSD, propune, printr-un amendament la un proiect de modificare a Legii audiovizualului iniţiat de Guvernul Cîţu, ca operatorii de cablu care deţin putere semnificativă pe pieţe aflate în strânsă legătură, consolidându-şi astfel puterea de piaţă să poată fi obligaţi prin decizie a CNA să opteze pentru păstrarea activităţii doar pe una dintre pieţe.

 

Proiectul de lege a fost iniţiat de Guvernul Cîţu, cu titulatura „Lege pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr, 39/2005 privind cinematografia”, scopul declarat fiind, conform expunerii de motive. „transpunerea Directivei nr. nr. 1808 din 14 noiembrie 2018 de modificare a Directivei 2010/13/UE privind coordonarea anumitor dispoziţii stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii media audiovizuale (Directiva serviciilor media audiovizuale) având în vedere evoluţia realităţilor pieţei”.

Titlul Legii a fost modificat în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, devenind „Lege pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia precum şi pentru modificarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune”. Proiectul a fost depus la Parlament în 11 octombrie 2021, iar în decembrie a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, fiind apoi depus la Senat, care este Cameră decizională în acest caz. Proiectul a primit avizele necesare din celelalte comisii, iar Comisia de cultură este cea care trebuie să întocmească raportul, având deja mai multe şedinţe pe acest subiect.

La Comisia de cultură a Camerei, deşi Guvernul nu a propus nicio prevedere în acest sens, au fost acceptate mai multe amendamente ale deputatului PSD Ioan Vulpescu, fost ministru al Culturii, amendamente care completau articolul 44 al Legii audiovizualului, referitor la necesitatea unei limitări a concentrării proprietăţii şi extinderii cotei de audienţă în domeniul audiovizualului, pentru protejarea pluralismului de opinii şi a diversităţii. Acelaşi articol a fost modificat şi completat şi la comisia similară din Senat.

 

În Comisia de cultură de la Senat, la propunerea senatorului PSD Lucian Romaşcanu, în varianta iniţiată de Vulpescu şi aprobată de Cameră, termenul de „furnizor” a fost înlocuit de cel de „distribuitor”.

Prin urmare, în forma discutată recent în Comisia senatorială de cultură, articolele modificate au următoarele formulări:

– „Se consideră concentrare a proprietăţii şi atunci când un radiodifuzor sau distribuitor de servicii prin intermediul reţelelor de comuncaţii electronice deţine putere semnificativă pe piaţă, fie individual, fie împreună cu alte întreprinderi şi se găseşte într-o poziţie echivalentă cu poziţia dominantă, şi anume o poziţie de putere economică care îi permite să se comporte într-o măsură apreciabilă independent faţă de concurenţi, clienţi şi, în cele din urmă, faţă de consumatori”.

– „Atunci când un radiodifuzor sau distribuitor de servicii prin intermediul reţelelor de comuncaţii electronice deţine putere semnificativă pe o piaţă specifică, acesta poate fi, de asemenea, desemnat ca având o putere semnificativă pe o piaţă aflată în strânsă legătură, în cazul în care legăturile dintre cele două permit valorificarea puterii de pe piaţa specifică pe piaţa cu care se află în strânsă legătură, consolidând astfel puterea pe piaţă a respectivului furnizor sau distribuitor de servicii”

– „Determinarea poziţiei dominante derivată din concentrarea proprietaţii se face prin analiza numărului de avize de retransmisie detinute de distribuitorul de servicii coroborat cu informaţiile furnizate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii cu privire la numărul de abonaţi precum şi orice alte informaţii solicitate distribuitorului”.

Un alt amendament susţinut de Lucian Romaşcanu la acelaşi articol se referă la cazurile în care un operator de cablu care deţine o putere semnificativă pe o piaţă are putere semnificativă şi pe o altă piaţă aflată în strânsă legătură, situaţie în care CNA va emite o decizie prin care respectivul distribuitor de servicii prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice va fi obligat să opteze pentru păstrarea activităţii doar pe una dintre pieţe.

O astfel de prevedere ar putea viza inclusiv grupul DIGI | RCS & RDS, care deţine şi companie de cablu şi are şi divizie media, din care fac parte, printre altele, postul de televiziune Digi24 şi Digi Sport.

Orange și RCS&RDS, investigate de Consiliul Concurenței pentru abuz de poziție dominantă

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele