LEMS crește la trei luni 12 procente și deschide un nou magazin în București cu o investiție de 2,5 milioane lei

0

LEMET, unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel național, a deschis un nou magazin LEMS în București, în Cartierul Militari. Investiția ajunge la 2,5 milioane lei, iar noul showroom de mobilă se întinde pe o suprafață de 1.500 mp. Rețeaua de mobilier LEMS a ajuns după deschiderea showroom-ului din Militari, la peste 70 de magazine amenajate la aceleași standarde vizuale și de calitate LEMS, cu o suprafață totală de retail de circa 70.000 mp.

Vânzările lanțului de magazine LEMS au crescut în primele 3 luni cu 12 procente față de aceeași perioadă a anului trecut. Principalele argumente care au dus la evoluția pozitivă a vânzărilor de mobilă sunt: numărul extins de magazine, corelarea tendințelor de design cu nevoile și așteptarile clienților, dar și existența soluțiilor de finanțare.

“Românii urmăresc cu interes noutățile apărute în portofoliul nostru de produse, aproximativ 40 de procente dintre clienți au revenit anual în magazinele LEMS. Principalul nostru obiectiv a fost acela de a-i oferi întotdeauna clientului mobilă pe gusturile și nevoile sale”, a afirmat Alexandru Rizea, Director General LEMET. Designerii LEMET au creat spații care dau impresia de “acasă” tuturor celor care intră în magazinele LEMS.

Clienții români și nu numai, pot vedea și încerca multitudinea de configurații de bucătărie, dormitor, living, dining, hol, precum și numeroase modele de fotolii, canapele, mese, scaune, scaune de birou  dar și o gamă variată de produse complementare cum ar fi electrocasnice și saltele.

Rețeaua de magazine LEMS propune în mod constant modele noi, culori și finisaje la modă, prețuri bune și mobilier configurabil care se pliază pe gusturile și nevoile clienților.

Citește și LEMS, un nou magazin în Piatra Neamț

În showroom-urile rețelei de magazine de mobilă LEMS există o gamă diversificată de produse de creditare. Partenerii LEMS în această direcție sunt câteva dintre cele mai importante instituții de finanțare de pe piață: BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, ING, BCR, BRD, Alpha Bank, Unicredit, Garanti, Bancpost, Credit Europe Bank.

 

 Despre LEMET

Compania LEMET a dezvoltat brandul de magazine LEMS pentru desfacerea produselor sale. În prezent reţeaua LEMS are cea mai mare acoperire la nivel naţional, aproximativ 70.000 mp de retail amenajați în aproape toate judeţele ţării. Pe platforma Lemet de la Brebu şi în reţeaua naţională de magazine LEMS activează peste 1.350 de angajaţi.

Fabrica LEMET din com. Brebu, Prahova a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie şi depozitare acoperă o suprafaţă de peste 40.000 mp. Capacitatea actuală anuală de prelucrare a fabricilor de mobilă LEMET este de aproximativ 3.500.000 de panouri tip PAL. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele