Liderii Parlamentului European au amânat discuția pe tema adoptării unei rezoluții privind statul de drept și Justiția din România

0

Liderii Parlamentului European, reuniți în ședința Conferinței președinților, au amânat joi o discuție privind adoptarea unei rezoluții pe tema statului de drept și a Justiției din România, au declarat pentru G4Media.ro surse europene. Potrivit acestora, decizia privind supunerea spre dezbatere și vot a unei astfel de rezoluții va fi luată la următoarea Conferință a președinților care va avea loc pe 8 noiembrie, înaintea viitoarei sesiuni plenare a Parlamentului European de la Strasbourg.

Președintele Klaus Iohannis consideră că adoptarea unei rezoluții privind România nu ar fi oportună în acest moment, în contextul preluării de către țara noastră a președinției UE de la 1 ianuarie.

“Parlamentul European are dreptul să dezbată problemele şi dacă e nevoie să vină cu o rezoluţie pe care să o voteze. Este dreptul acestei instituţii. Pe de altă parte, (…) prezenţa mea astăzi în sesiunea plenară nu a avut legătură cu statul de drept din România. În ciuda acestui lucru, am făcut comentarii pe marginea acestui subiect. (…) Este extrem de neobişnuit ca PE să dezbată şi să voteze o rezoluţie cu privire la un stat membru cu doar o lună înainte de preşedinţia Consiliului UE, preşedinţie care va fi preluată de acest stat membru vizat de rezoluţie. Decizia aparţine Parlamentului European”, a declarat el marți, la Strasbourg, la finalul dezbaterii din Parlamentul European pe tema viitorului Uniunii.

La solicitarea grupului Verzilor, Parlamentul European a dezbătut pe 3 octombrie, la Strasbourg, situația privind statul de drept și Justiția din România, oficialii europeni aducând critici dure la adresa ofensivei împotriva luptei anticorupție declanșată de PSD-ALDE. În urma dezbaterii, fusese programată să fie adoptată și o rezoluție pe aceeași temă, prin intermediul căreia coaliția de guvernare de la București să fie avertizată asupra acțiunilor pe care le întreprinde împotriva independeței Justiției. Adoptarea rezoluției a fost însă amânată pe motiv să nu se suprapună cu prezența lui Klaus Iohannis în plenul Parlamentului European, pe 23 octombrie.

Citește și Cristi Danileţ:Procedura de revocare a lui Augustin Lazăr a fost declanşată deoarece ceea ce a exprimat public nu a fost pe placul ministrului justiţiei

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele