Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a lansat o campanie inedită de recrutare de membri. “Un condamnat penal NU poate conduce țara! Dacă și tu crezi la fel, te așteptăm în #ligastudentilor”, anunță LS Iași. Contactat de Edupedu.ro Silvian-Emanuel Man, președintele LS Iași și reprezentantul studenților de la Drept în senatul universității, a declarat că acest mesaj a atras într-o singură zi aproximativ 20 de înscrieri, “în special oameni de la Facultatea de Drept”.
“Mesajul acesta a prins foarte bine. Prezența în guvern și acțiunile domnului rector suspendat și ministru Tudorel Toader au determinat studenții să înțeleagă că, dacă nu vom căuta să eliminăm corupția din universități, în primul rând ea se va perpetua mai departe în clasa politică și de acolo în absolut toate instituțiile statului și în societate”, a declarat pentru președintele Ligii studenților.
Silvian-Emanuel Man a precizat că “există profesori și studenți care contestă acțiunile lui Tudorel Toader. În special după Ordonanța 92 a existat un val de respingere a persoanei sale, însă în general studenții preferă ca el să nu se mai întoarcă niciodată la universitate în calitate de rector”.
Citește și Tudorel Toader și-a luat patru zile de concediu în plină criză în justiție
De Vlad Mitu