UPDATE! LIVE: A început şedinţa comună pentru prezentarea moţiunii de cenzură USR AUR

0
deputati

Plenul Parlamentului a respins, joi, propunerea liderului deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, de introducere pe ordinea de zi a stabilirii calendarului dezbaterii moţiunii de cenzură.

 

Propunerea a fost respinsă cu 117 voturi pentru şi 216 împotrivă.

Decizia a fost luată după ce preşedintele Senatului, Anca Dragu, a preluat conducerea şedinţei de la vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Roman.

Şedinţa Parlamentului a început sub conducerea lui Florin Roman, căruia preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, i-a delegat atribuţiile. Roman a precizat că şedinţele plenului reunit se conduc alternativ de preşedinţii celor două Camere sau de înlocuitorii lor.

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a solicitat vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor Florin Roman să-i permită preşedintelui Senatului, Anca Dragu, să conducă şedinţa.

“Avem două articole de Regulament. Dumneavoastră în momentul acesta conduceţi abuziv şedinţa. La articolul 15 lucrările şedinţelor comune ale celor două Camere sunt conduse prin rotaţie de preşedinţii acestora, în absenţa lor, de către vicepreşedinţi. Domnule Roman, vă rog să constataţi că suntem în afara articolului 15. Aveţi un preşedinte al Senatului la prezidiu, trebuie să conducă această şedinţă. Domnule Roman, sunteţi vicepreşedinte, nu mai faceţi un abuz, lăsaţi-o pe doamna Dragu să conducă şedinţa”, a afirmat Moşteanu.

Roman a închis şedinţa şi a plecat de la tribuna Parlamentului, la presiunea parlamentarilor USR PLUS şi AUR.

“Vă rog, chestorii să-i cheme pe colegii care confundă Parlamentul cu altceva. Intrăm în ordinea de zi. (…) Îi invit pe cei care au depus moţiunea să dea citire textului. Dacă nu se doreşte citirea moţiunii, închid şedinţa”, a spus Roman, în strigătele mai multor parlamentari de la AUR, care l-au acuzat că este “mafiot”.

După ce Roman a anunţat că închide şedinţa, conducerea a fost preluată de preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Anca Dragu a supus la vot propunerea USR PLUS ca în plenul de joi să fie stabilit şi calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură, propunere care a fost respinsă.

Știre inițială

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, joi, în şedinţă comună pentru prezentarea moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR.

 

Pe ordinea de zi, aprobată joi dimineaţă de Birourile permanente reunite, mai figurează şi înfiinţarea comisiei de anchetă privind creşterea preţurilor la energie.

Şedinţa este condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Florin Roman, căruia preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, i-a delegat atribuţiile pentru această şedinţă.

Florin Roman a spus că, potrivit regulamentului, şedinţele sunt conduse alternativ de preşedinţii Camerelor sau de înlocuitorii acestora.

Roman a anunţat că la şedinţă sunt prezenţi 269 parlamentari.

Birourile permanente reunite au aprobat ca moţiunea de cenzură să fie citită în plenul Parlamentului de joi, dar a decis, cu voturile reprezentanţilor PSD, PNL, UDMR, amânarea dezbaterii şi votului asupra moţiunii până după decizia CCR în cazul sesizării premierului privind existenţa unui conflict între Parlament şi Guvern.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele