Livratorul tazz şi-a crescut vânzările de peste 13 ori în 2020 cu investiții de 26 milioane

0

Livratorul tazz, deținut de eMag, şi-a crescut vânzările de peste 13 ori în 2020, după investiţii de 26 milioane de lei. Platforma de livrări tazz (fostul Eu­CeMananc), intrată în 2019 sub umbrela grupului eMAG, a reuşit să-şi majoreze vânzările de peste 13 ori în 2020, după investiţii de 26 milioane de lei în tehnologie şi în îmbunătăţirea procesului de livrare.

 

„Dincolo de contextul pandemiei, pentru noi a fost un an în care am trecut printr-un rebranding, ne-am schimbat complet tehnologia, ne-am mărit echipa de şase ori şi am lansat parteneriate foarte puternice care, într-un final, au generat vânzări de 13 ori mai mari decât în anul precedent,” spune Alin Şerban, CEO tazz by eMAG.

Vezi și DPD România: Plăţile în numerar la livrare şi-au redus ponderea la 70%

Anul trecut, platforma tazz by eMAG a ajuns la peste 1,2 milioane de instalări ale aplicaţiei mobile şi peste 500.000 de clienţi activi în fiecare lună, în timp ce portofoliul a depăşit peste 6.000 de restaurante de magazine partenere.

“Vrem să depăşim pragul de 10.000 de parteneri în următorul an şi să ajungem la un volum de vânzări de opt ori mai mare în 2021”, spun reprezentanţii companiei.

Planurile tazz by eMAG pe noul an includ creşterea reţelei de livratori în toată ţara, precum şi dezvoltarea unei flote proprii de maşini şi scutere electrice, compania vizând totodată investiţii în îmbunătăţirea experienţei de cumpărare prin intermediul inteligenţei artificiale, livrarea din ce în ce mai rapidă şi extinderea în noi oraşe. Pentru a susţine în continuare dezvoltarea platformei, tazz by eMAG va angaja anul acesta 100 de specialişti în IT.

În prezent, platforma este prezentă în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Braşov, Ploieşti, Craiova, Arad, Oradea, Sibiu, Deva, Alba Iulia, Baia Mare, Piteşti, Galaţi, Brăila, Reşiţa, Botoşani, Târgu Mureş, Suceava şi Roman.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele