Vânzările generate de magazinele online prin platforma Blugento vor depăși, anul acesta, 60 de milioane de lei, estimează Blugento.
Anul trecut, vânzările realizate de clienții platformei au fost de 2,5 ori mai mari ca în 2017.
Blugento este companie clujeană specializată în furnizarea de soluții de eCommerce bazate pe platforma Magento.
„Platforma Blugento s-a dezvoltat foarte mult în ultimul an, atât ca funcționalități, cât și ca expertiză în zona de eCommerce, acoperind tot mai multe dintre nevoile business-urilor mari din comerțul online. Spre exemplu, în 2018, primele 5 cele mai performante magazine online din punctul de vedere al vânzărilor realizate au procesat comenzi de peste 15 milioane de lei prin platforma Blugento”, spune Sandu Băbășan, CEO Blugento.
El a menționat că, în acord cu evoluția platformei, au fost încheiate parteneriate cu clienți cu experiență în eCommerce și cu mult potențial de business.