Ambasadorul României la Washington, George Maior, a afirmat că avocatul preşedintelui american Donald Trump, Rudolph Giuliani este un personaj „spumos şi combativ”. Fostul șef SRI mai spune că Giuliani este „expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe” care vor să apere persoane din România cu probleme penale.
Maior ia poziție față de scrisoarea transmisă autorităţilor de la Bucureşti de către Rudolph Giuliani. El lasă de înțeles că politicieni români cu probleme penale l-au plătit pe Giuliani, un lobbyst fără scrupule.
„Domnul Giuliani este un personaj spumos şi combativ în discuţiile din SUA. Nu ştiu dacă mai este avocatul domnului Trump, în orice caz este expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia”, a declarat George Maior, referindu-se la o scrisoare în care avocatul lui Donald Trump, Rudolph Giuliani, a transmis autorităţilor de la Bucureşti că protocoalele dintre SRI şi instituţiile din justiţie duc la intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor.
George Maior a participat luni la Reuniunea Anuală a Dimplomaţiei Române, iar imediat după deschiderea evenimentului, acesta a plecat.
De Vlad Mitu