Mâncarea de la fast-food nu e nici “fast” şi nici “food”

De câte ori ţi s-a întâmplat să simţi că un sandwich amărât te poate salva de la chioroiturile maţelor, iar asta te-a făcut să fugi către un restaurant de tipul fast-food pentru a te salva? Acolo ajuns, de fiecare dată, trebuie să stai la coadă să-ţi aştepţi rândul, iar după ce faci asta, vânzătorul te mai pune “în aşteptare” pentru că produsul nu e gata.

Acum vin cu întrebarea: “de unde termenul de fast?” Singura corelaţie cu acest cuvânt o găsesc în viteza şi felul în care reuşeşti să mănanci sandwichul de dimensiuni medii spre mici, nicidecum în timpul în care este preparat. Iar la final, nimic nu se compară cu tristul sentiment de după terminarea lui.

După ce că l-ai vânat timp de 20 de minute (timpul în care ai stat la coadă şi până ai intrat în posesia lui), luptându-te cu alţi înfometaţi, gurmanzi şi pofticioşi, nici nu te poţi simţi plin sau măcar sătul după ce l-ai înfulecat. Apoi, ca să reiei tot ciclul de obţinere a unui miniburger/sandwich înseamnă nu doar pierdere de nervi, ci şi de timp şi bani.

Aşa că renunţi şi pleci spre acasă. Îţi aminteşti că ţi-a rămas o bucată de salam Victoria şi un cubuleţ de brânză topită şi preferi să le termini pe alea. Măcar ele îţi vor potoli foamea.

Ce este “food-ul” de fapt?

Acum, după ce stomacul tău s-a potolit, retrăieşti remuşcările pe care le ai de fiecare dată după ce mănânci seara, după ora 8:00. Eşti conştient că totul îngraşă, dar încă te mai întrebi de ce a trebuit să mănânci prostiile alea seara. “Prostii”? De ce “prostii”?

Tot timpul când vorbim de mâncare fast-food ne ducem cu gândul că acea bucată de carne din miniburger nu este altceva decât o adunătură de “copite”, “unghii”, eventual “gândaci”, toate date prin malaxor, iar apoi adunate într-un burger. Oare este adevărat? Atunci de ce continuăm să mâncăm aşa ceva? De ce ne place?

Totuşi, dacă după ce am mâncat acest “ghiveci” scârbos, pe care toată lumea îl adoră, am ales să ne “tratăm” stomacul cu ceva “de casă”, de ce am ales salamul şi brânza topită?

Iată ce conţin mezelurile noastre!

Dacă citim ambalajul salamului Victoria, aflăm că el conţine: carne porc, slănină, apă, proteină vegetală din soia, amidon alimentar, sare, condimente şi extracte naturale din condimente, stabilizatori (polifosfaţi de Na, K, Ca, citrat trisodic) aromă şi potenţiator de aromă (glutamat de sodiu) antioxidant (izoascorbat de Na), agent de îngroşare (caragenan, gumă Konjak), dextroză, colorant natural (carmin), conservant (nitrit de sodiu).

Brânza topită, însă, se obţine prin încălzirea mai multor tipuri de resturi de brânzeturi şi margarină, în oale de topire, cărora li se adaugă săruri de topire. Tocmai aceste săruri de topire îi fac pe mulţi dintre nutriţionişti să includă acest aliment în categoria „junk-food”.

Aşadar, specialiştii ne recomandă să consumăm mezeluri cu moderaţie, dacă nu le putem exclude de tot din alimentaţie, şi să evităm alimentele în compoziţia cărora se află mai mult de trei ingrediente pe care nu le cunoaştem.

Vezi:Cuşcuşul, baza bucătăriei triburilor berbere