Deținătoarea trofeului UEFA Champions League și a titlului de campioană în Anglia a cucerit în premieră Supercupa Europei, în fața spaniolilor de la FC Sevilla, la loviturile de departajare.
Meciul jucat în Grecia a început cu o ocazie mare pentru britanicii lui Pep Guardiola, dar contrar cursului jocului, Sevilla a deschis scorul, prin El Nesyri, care în minutul 25 a reluat excelent cu capul o centrare a lui Acuna și l-a învins pe Ederson.
Englezii au dezlănțuit apoi atacurile, dar s-a intrat la cabine cu același scor pe tabelă. Începutul reprizei secunde a adus un val de ratări ale Sevillei, cu El Nesyri în prim-plan.
Manchester City a reușit egalarea din minutul 63, prin Palmer, tot cu o lovitură de cap, plasată peste portar, în urma centrării lui Rodri.
Sfârșitul celor 90 de minute a adus presiune la poarta marocanului Bono, dar fără schimbări de scor.
La loviturile de departajare primele 9 au fost execuții imparabile, portarii nu au putut apăra nimic, iar diferența a fost făcută de șutul în transversală al lui Gudelji, ultimul executant din prima serie.
Astfel, după ce a cucerit primul trofeu Champions League din istorie, Manchester City are acum și prima Supercupă a Europei în vitrină.
Meciul s-a jucat pe stadionul „Georgios Karaiskakis” din Pireu și a fost arbitrat de Francois Letexier, din Franța.
Citește și: Sorana Cîrstea a ieșit din turul al doilea la Cincinnati