Manda: Prima informaţie despre pesta porcină transmisă de SRI beneficiarilor legali a fost în iunie 2016

Informateca

suin-pesta-suine

Serviciul Român de Informaţii a informat despre pericolul pestei porcine din iunie 2016, iar până în august 2018 au fost făcute 132 de informări pe acest subiect a anunţat preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii Serviciului, Claudiu Manda. 

”Răspunsul Serviciului a fost că era de competenţa SRI atâta timp cât, în concordanţă cu legea cum este ea astăzi, securitatea economică, securitatea alimentară sunt în zona de competenţă. Conducerea SRI ne-a informat că prima informaţie pe care au transmis-o beneficiarilor legali a fost în iunie 2016. Atunci previzionau că la graniţa externă a României există posibilitatea ca legat de porcii mistreţi în România să apară pesta porcină. Informările respective au fost la nivel de premier, miniştrii, ANSVSA. Tot în contextul acestor discuţii, există pericolul unui alt virus în ceea ce priveşte micile rumegătoare. Am întrebat dacă în acest context există informări şi ni s-a spus că există o preocupare şi a rămas că în perioada imediat următoare să ne parvină de la SRI, dacă şi pe cine au informat despre acest alt pericol pe care poate să-l aibă România”, a spus Claudiu Manda.

Citește și: Daea, încă, mizează pe porcul din ”bătătura” țăranului

Articolul Manda: Prima informaţie despre pesta porcină transmisă de SRI beneficiarilor legali a fost în iunie 2016 apare prima dată în Agroteca.


Sursa: Manda: Prima informaţie despre pesta porcină transmisă de SRI beneficiarilor legali a fost în iunie 2016


Citeste si...  Scădere: România avea la 1 iunie un număr de 1,85 milioane bovine
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *