Popstarul suedez a creat Roxette alături de Per Gessle în 1986. Marie a fost cunoscută pentru hiturile Roxette „It Must Must Have Love”, „Joyride”, „Listen To Your Heart” şi „The Look”.
„Cu mare tristeţe trebuie să vă anunţăm că una dintre cele mai mari şi mai iubite artiste ale noastre s-a dus. Marie Fredriksson a murit în dimineaţa zilei de 9 decembrie în urma problemelor sale de sănătate anterioare”, a scris familia într-o declaraţie. Aceasta a adăugat că artista va fi înmormântată doar în prezenţa celor mai apropiaţi membri ai familiei.
Celălalt membru al formaţiei Roxette, Per, i-a adus lui Marie un omagiu: „Toată dragostea mea pentru tine şi familia ta. Lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel”.
Marie era căsătorită cu Mikael Bolyos, şi aveau împreună doi copii, o fiică, Inez Josefin, în vârstă de 26 de ani, şi un fiu, Oscar, de 23 de ani.
În 2002, Marie Fredriksson a fost diagnosticată cu tumoare pe creier, care s-a dovedit a fi malignă. A fost operată şi a îndurat luni de zile de chimioterapie şi radioterapie, pierzându-şi în cele din urmă capacitatea de a citi şi număra, vederea i-a fost afectată, precum şi o serie de mişcări ale părţii drepte a corpului. La şase luni de la diagnostic, ea şi soţul său au început să lucreze la primul său album în limba engleză. Marie a dat numele albumului – „Change” (2004).
În octombrie 2005, cântăreaţa spunea că „au fost trei ani extrem de dificili”, declarând ulterior într-un interviu că este sănătoasă.
Citește și Michael Jackson, mortul cel mai bine plătit
Marie Fredriksson şi Per Gessle s-au reunit la 23 octombrie 2009, susţinând un concert la Night of the Proms. În 2010, Roxette s-a reîntors pe scena muzicii.
În aprilie 2016, în urma recomandărilor medicale primite de Marie Fredriksson, ultima parte a turneului european dedicat celor 30 de ani de activitate a formaţiei a fost anulat.
În iunie 2016 a fost lansat un nou album Roxette „Good Karma” primul single de acest album fiind „It Just Happens”.
Marie Fredriksson a găsit resurse să treacă peste momentele dificile din 2016 şi a lansat la 30 mai 2017, pentru prima dată, o melodie jazz, alături de doi muzicieni suedezi ai genului, Magnus Lindgren (saxofon) şi Max Schultz (chitară), intitulată „Alone Again”.