Directorul general al Metrorex, Gabriel Mocanu, a declarat că s-au făcut mai multe adrese la administraţia locală, s-au încercat diverse colaborări şi s-au propus diferite scheme de plată pentru creşterea gradului de utilizare a parcării Park&Ride de la Terminalul Multimodal Străuleşti, însă în continuare se poate vorbi despre un grad de neocupare a parcării.
„Au fost mai multe încercări ale colegilor noştri, împreună cu responsabilii din minister, pentru a face cât mai atractiv acest obiectiv, şi anume parcarea. S-au făcut şi adrese la administraţia locală, s-au încercat diverse colaborări, diverse scheme de plată, astfel încât să se atragă cât mai mulţi utilizatori. O să încercăm să mai facem astfel de demersuri, să vedem cu ce rezultate”, a spus Mocanu, răspunzând unei întrebări referitoare la acţiunile pe care Metrorex le-a întreprins pentru creşterea atractivităţii acestui obiectiv.
Gabriel Mocanu a răspuns: „Mai degrabă vorbim de gradul neocupare a parcării, aşa că e fără comentarii”, apreciază managerul evaluarea la 7 luni.
„Vă rog să mă credeţi chiar mi-e greu să mă pun în situaţia fiecărui conducător auto care alege să-şi lase maşina pe spaţiul verde, care îşi lasă maşina pe bordură. Ăsta este un fapt pe care l-aţi sesizat şi dumneavoastră – nu cred că eu sau altcineva poate să spună de ce X sau Y alege să facă o astfel de alegere”, a afirmat el.
Studiu: Unul din doi români vrea alt loc de muncă conform eJobs
Persoanele care deţin abonamente lunare sau anuale la metrou vor beneficia de parcare gratuită la Terminalul Multimodal Străuleşti, începând din 1 martie, a anunţat pe 28 februarie compania. În cadrul acestui program-pilot, deţinătorii de abonamente Metrorex primesc parcare gratuită în Terminalul Multimodal Străuleşti pentru un interval zilnic de până la 13 ore, între orele 6:00-21:00. În cazul depăşirii intervalului orar sau a duratei maxime de 13 ore a staţionării gratuite, şoferii vor achita integral preţul de parcare corespunzător staţionării, a avertizat Metrorex.
Pentru restul utilizatorilor parcării, tariful va rămâne în continuare la 0,5 lei/oră
Scopul derulării proiectului-pilot a fost identificarea modalităţii concrete de creştere a gradului de utilizare a parcării Park&Ride de la Terminalul Multimodal Străuleşti, prin introducerea unor noi variante de tarifare.
Terminalul Multimodal Străuleşti oferă călătorilor acces la transportul cu metroul, la transportul local public de suprafaţă (STB), parcare de tip Park&Ride şi săli de aşteptare. Terminalul Multimodal Străuleşti are acces direct în staţia de metrou Străuleşti şi este prevăzut cu scară rulantă, lift şi trotuar mobil.