Metallica donează pentru Spitalul de Oncologie și Radioterapie Pediatrică 250.000EURO. Anunțul a fost făcut de Asociația Dăruiește Viață miercuri seara, în urma concertului acestora.
Fundația All Within My Hands, fondată de Metallica, a transmis că banii sunt în integralitate pentru inițiativa Asociației Dăruiește Viață, #NoiFacemUnSpital.
Alături de propria contribuție în valoare de 50.000 de euro, Metallica a direcționat suma de 200.000 de euro, contravaloarea pachetului „Sponsor Principal” al concertului din București, asigurată de Mastercard și BCR.
Anunțul a fost făcut în ziua concertului Metallica, care a avut loc pe Arena Națională din București, parte din turneul trupei în Europa din acest an, WorldWired Tour 2019.
Spitalul de Oncologie și Radioterapie Pediatrică este primul spital construit în România ultimilor 30 de ani. Un proiect finanțat exclusiv din donații de la persoane fizice și companii.
Citește mai multe aici