Un dâmbovițean nu a vrut să fie eliberat și a blocat traficul din fața pușcăriei (VIDEO)

Filip Constantin

Scene de pomină s-au petrecut marți seară în fața Penitenciarului Găești, unde un deținut proaspăt eliberat a refuzat să părăsească pușcăria și, în semn de protest, s-a întins pe asfalt.

În filmările martorilor de la fața locului se văd câteva autoturisme care reușesc să-l ocolească la timp, iar situația s-a complicat atunci când un TIR a blocat drumul, pentru că nu a putut trece de el. În intersecție rămăsese și o căruță, iar fostul deținut nici nu a vrut să audă rugămințile oamenilor care îl implorau să se ridice.

Într-un final, exasperați că pierd timpul după „toanele” infractorului abia liberat, câțiva bărbați vânjoși îl ridică din mijlocul drumului și îl așează într-un șanț. Apoi, cineva sună la Poliție, care a sosit rapid și l-au încătușat pe individ și l-au condus la secție.

Poliția l-a amendat pe recalcitrant

La data de 11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești s-au deplasat în fața Penitenciarului Găești, unde au identificat un bărbat, de 39 de ani, eliberat pe parcursul acestei zile, care nu ar fi vrut să părăsească Penitenciarul. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.”, este comunicatul IPJ Dâmbovița.

Amintim, traficul în zona Penitenciarului Găești se desfășoară cu mare dificultate de câteva luni, din cauza unui pod peste calea ferată aflat în reabiltare, la scurt timp după ce suferise reparații importante.

Totodată, nu este pentru prima dată când de la Penitenciarul din localitatea dâmbovițeană un deținut refuză eliberarea. Mulți dintre cei aflați după gratii nu mai au familii sau rude și nu au o locuință stabilă în libertate. Astfel, mai ales înaintea iernii, ei preferă încarcerarea, fiindcă în închisoare au măcar un acoperiș, căldură și mâncare.


Citeste si...  China a eliberat zece soldați indieni capturați în timpul violențelor de la graniță
Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *