Banca Mondială: ”Politicienii trebuie să înceapă să gândească mai departe decât beneficiile pentru cei în vârstă”

0

Guvernul ar trebui să regândească întregul sistem de protecţie socială din România, întrucât tinerii nu găsesc nicio formă de protecţie în mecanismul actual, a declarat vineri la București Hans Timmer, economist-şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală.

“Oamenii în vârstă votează, cei tineri nu votează sau pleacă din ţară. Preferinţele celor mai în vârstă nu sunt aceleaşi. De exemplu, le pasă mai puţin de mediu şi de ce ceea ce contează pentru tineri. Politicienii trebuie să înceapă să gândească mai departe decât beneficiile pentru cei în vârstă, pentru că vrem ca tinerii să rămână în ţară. Şi cei bătrâni au nevoie de tineri să aibă grijă de ei. Trebuie să pregătim societatea pentru noua tehnologie, e important, e mai important decât să satisfaci oamenii care încă trăiesc în vechea economie. Sistemul actual de pensii şi asigurări nu mai lucrează pentru noua economie, iar tinerii se întreabă de ce să participe la acest sistem”, a spus economistul-şef al Băncii Mondiale, potrivit Agerpres.

“Motivul pentru care politicienii pierd voturi din zona populaţiei tinere este faptul că sistemele de protecţie socială nu mai sunt valabile, astfel că ţările trebuie să-şi regândească sistemele sociale şi reglementările de pe piaţa muncii, aşa încât să nu mai fie avantajaţi doar cei cu joburi permanente”, a spus Hans Timmer, citat de Agerpres.

Timmer a arătat că piaţa muncii a evoluat, odată cu tehnologia, iar tinerii nu mai au, ca pe vremuri, joburi clasice, permanente, de unde să iasă la pensie.

“Nu venim cu recomandări specifice, dar guvernele şi societăţile vor trebui să regândească reglementările existente pe piaţa muncii, să le facă mai flexibile, ca să pregătim toată societatea pentru ce va urma. Nu poţi să rămâi cu reglementările din economia veche, de până acum”, a subliniat el.

Timmer a spus și că eficiența cotei unice trebuie analizată: ”Sfatul nostru ar fi să regândiţi tot sistemul de taxare a pieţei muncii, în coordonare cu alte state din regiune, nu doar să faceţi mici schimbări. Nu vă putem spune noi care este soluţia, dar trebuie să analizaţi totul, inclusiv cota unică şi dacă ar fi bine să implementaţi un sistem de taxare progresivă, adică cei care un venit mai mare să plătească mai mult”.

Citește și Polonia, obligată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene să suspende o lege care pensiona anticipat judecători ai Curții Supreme

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele