Aproape 3.300 de sezonieri au plecat, în ultima lună, cu companii aeriene germane către Viena (Austria) şi oraşe din Germania, a declarat directorul aeroportului, Marius Gîrdea.
„În perioada aceasta doar aşa se operează, avem zboruri doar cu muncitori care pleacă la muncă. Cred că unul dintre avioane are 189 de locuri şi până acum operatorul a cam zburat plin, cred că undeva la 180 de pasageri, şi al doilea cred că este un Airbus 320, care are 180 de locuri şi acesta a zburat şi cu 150 (de pasageri n.r.)”, a spus, miercuri, directorul AIS.
Potrivit sursei citate, din 9 aprilie şi până în prezent, 3.295 de muncitori români au plecat cu avioanele spre Viena (Austria) şi Germania, pentru a munci în agricultură, în special la cules de sparanghel, dar şi la cules de căpşuni. Cei aproape 3.300 de români care au plecat la muncă în agricultură în Austria şi Germania au adus venituri şi pentru Aeroportul Internaţional din Sibiu, ţinând cont că acestea sunt singurele zboruri care se operează aici.
Citește și: Stelian Ion a cerut retragerea lui Valer Dorneanu din funcția de judecător al CCR