O grevă generală la care au participat circa 4 milioane de muncitori spanioli – aproximativ o cincime din forţa de muncă totală – generată de nemulţumirile faţă de criza locuinţelor din ţară s-a desfăşurat miercuri în mare parte paşnic, deşi spre seară au izbucnit ciocniri în unele zone din Barcelona şi Madrid, relatează Reuters.
Muncitorii au înfruntat condiţiile meteo de furtună pentru a organiza pichete de grevă şi marşuri de amploare la Madrid, Barcelona şi în oraşe din toată Spania, cu mai puţin de trei săptămâni înainte de alegerile generale anticipate.
Seara, la Barcelona au izbucnit ciocniri între poliţie şi unii protestatari. Imaginile Reuters au arătat că mobilierul stradal a fost incendiat după încheierea marşului principal.
Tensiunile au crescut şi la Madrid, când poliţia de intervenţie a folosit gloanţe din spumă, gaze lacrimogene şi spray cu piper pentru a dispersa protestatarii din jurul pieţei centrale Plaza de España, a declarat un martor Reuters.
Forţele de poliţie au raportat cel puţin 73 de arestări la nivel naţional până la ora 21:00 GMT (23:00, ora României), în urma a cel puţin 1.044 de incidente legate de greva generală, inclusiv blocarea sediilor de birouri şi a parcurilor industriale, precum şi incendierea pubelelor de gunoi.
Sindicatele au declarat că vor depune o plângere penală împotriva a ceea ce au descris ca fiind o reacţie „disproporţionată” în timpul unei operaţiuni a poliţiei în care s-au folosit gaze lacrimogene şi bastoane, care a rănit 20 de protestatari. Ministerul de Interne nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.
Este prima grevă generală de când muncitorii au încetat lucrul în 2012 pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate din timpul crizei datoriilor din zona euro.
Greva a fost susţinută de cele mai mari două sindicate din Spania, Uniunea Generală a Muncitorilor (UGT) şi Comisiile Muncitorilor (CCOO), care reprezintă peste un milion de muncitori, precum şi de asociaţiile de chiriaşi nemulţumiţi de creşterea chiriilor şi de evacuări.
Prim-ministrul Pedro Sanchez speră să valorifice nemulţumirea alegătorilor cu privire la problema locuinţelor în cadrul alegerilor din 29 noiembrie, pentru a distrage atenţia de la un incidentele mortale legate de imigraţie din Ceuta şi de la accidentul feroviar de luna trecută. Guvernul său şi-a apărat modul în care a gestionat aceste dezastre, dar, până în prezent, Partidul Socialist al acestuia se află încă în urmă în sondajele de opinie.
NATURALIS aduce muzica barocă inspirată de natură pe scena Muzeului Național de Artă
Sindicatele au descris greva ca fiind un succes, chiar dacă participarea a fost inegală în toată Spania, cel mai puternic sprijin fiind înregistrat în regiunile de coastă, unde presiunile legate de locuinţe au fost deosebit de acute.
