Militarii ruși din Herson vor referendum pentru alipirea provinciei la Rusia

0
Herson Melitopol,

Administraţia militară prorusă care conduce zona din jurul oraşului ucrainean ocupat Herson a anunţat că se pregăteşte să organizeze un referendum de alipire la Rusia.

 

”Da, ne pregătim pentru un referendum – şi îl vom ţine”, a afirmat adjunctul şefului administraţiei militare şi civile din Herson, Kirill Stremusov, într-o postare video pe Telegram.

Herson ar trebui să devină ‘membru deplin’ al Rusiei, a mai spus el.

Posibilitatea desfăşurării unui astfel de referendum în această regiune din sudul Ucrainei nu este nouă, iar anunţuri anterioare ale administraţiei impuse de Moscova indicau faptul că acesta ar putea avea loc în toamnă.

Conform unor relatări apărute marţi, primarul ales al Hersonului, Igor Kolihaev, a fost arestat de forţele ruse.

Vezi și Video: Lupte de stradă în Mariupolul, ucrainenii din Herson rămân fără hrană

Guvernul ucrainean se aştepta de multă vreme că un astfel de referendum – după modelul celor din Crimeea anexată şi din regiunile separatiste din est Luhansk şi Doneţk – ar putea fi în pregătire la Herson.

Herson, port important la Marea Neagră, se află în totalitate sub control rus de la începutul lunii martie.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele